Elevii lui Roberto Mancini au pierdut aseara cu 1 la 2 in fata echipei Everton. Cea din urma a obtinut prima victorie in ultimele 8 partide.
A treia clasata in Anglia, Manchester City a intalnit aseara pe teren propriu formatia Everton in etapa a 18. Jucatorii de la Everton, supranumiti si «caramelele", i-au adus pe cei de la City cu picioarele pe pamant dupa doar 19 minute de joc si au reusit sa marcheze de doua ori. Initial scorul a fost deschis de australianul Tim Cahill. Putin mai tarziu Leighton Baines a majorat avantajul oaspetilor. Everton a ramas cu om mai putin in teren in debutul reprizei secunde, cand pentru cumul de cartonase a fost eliminat Victor Anichebe. Manchester City a redus din diferenta in minutul 72. Phil Jagielka a deviat mingea in propria poarta. Gazdele au avut sanse de a egala prin Mario Balotelli, insa mingea sutata de fostul jucator al echipei Inter Milano a nimerit bara si partida s-a terminat cu 2 la 1 in favoarea celor de la Everton. Manchester City imparte locurile 2 si 3 in clasament cu Arsenal Londra si are cu 2 puncte mai putin decat lidera Manchester United. Diavolii rosii au cu 2 meciuri mai putin disputate. Everton se afla pe pozitia a 14.


