Manchester City are mari probleme cu reprezentantii campionatului englez de fotbal, riscand sa fie depunctata sau retrogradata. Responsabilii din Premier League au identificat peste 100 de incalcari ale regulamentului financiar din partea clubului patronat de arabi. Formatia din Manchester neaga datele din investigatie.    

„Clubul Manchester City este surprins de emiterea acestor presupuse incalcari ale regulilor Premier League, mai ales avand in vedere angajamentul si cantitatea mare de materiale pe care le-am prezentat pana acum” se arata in mesajul clubului Manchester City. 

Reactia vine dupa un comunicat al oficialilor din campionatul Angliei, in care se prezinta punctele regulamentului incalcate de Manchester City. Investigatia ar fi inceput acum cinci ani, dupa un articol al site-ului german Der Spiegel.  

Acuzatiile se refera la o perioada cuprinsa intre anii 2009-2018. Clubul din Manchester este invinuit, in mare parte, ca a prezentat contracte fictive de sponsorizare. Cu alte cuvinte, echipa indica venituri uriase castigate de la sponsori inexistenti, insa in realitate banii veneau de la companii ale patronilor arabi. Clubul mai este acuzat de neclaritati in privinta salariilor. 

De exemplu, italianul Roberto Mancini, care a antrenat-o pe Manchester City intre 2009 si 2013, primea salariu din partea echipei, fiind platit concomitent de un club din Arabia Saudita, unde era angajat doar pe hartie.

Scandalul in care este implicata echipa ar putea duce la plecarea tehnicianului Pep Guardiola. Spaniolul afirma in trecut ca nu va accepta minciuni cu privire la finantare din partea sefilor gruparii britanice.

Pep GUARDIOLA, ANTRENOR “MANCHESTER CITY”: „Cand reprezentantii clubului sunt acuzati de ceva, eu le pun intrebari. Ei imi spun cum a fost, iar eu ii cred. Le-am spus, daca ma mintiti, urmatoarea zi nu o sa mai fiu aici.  ”

Cazul urmeaza sa fie judecat de o comisie independenta, potrivit reprezentantilor din Premier League. Expertii britanici cred ca va urma un proces de lunga durata, iar City se va pregati foarte bine.

Kieran MAGUIRE, EXPERT FINANCIAR IN FOTBAL:„Nu cred ca suspendarea celor de la Manchester City din partea Premier League se va analiza in primul rand. O sanctiune potentiala este depunctarea. ”

Acum doua saptamani, a avut loc un alt caz de rasunet. Atunci, clubul italian Juventus Torino a fost penalizat cu 15 puncte in campionat pentru actiunile de evaziune fiscala ale fostei conduceri. Manchester City a cheltuit peste 1,5 miliarde de euro doar pe transferuri in ultimele 11 sezoane, timp in care a castigat cate sase titluri in Premier League si Cupa Ligii Engleze.