Manchester United a acces in finala Cupei Ligii din Anglia, dupa ce a trecut lejer de Nottingham Forest. Diavolii rosii se vor bate pentru trofeu cu Newcastle United.

In prima mansa a confruntarii cu Nottingham Forest, Manchester United a castigat cu 3 la 0, asa ca returul a reprezentat o formalitate. Diavolii rosii nu au intampinat rezistenta adversarilor si s-au impus cu scorul de 2 la 0, datorita golurilor marcate de Martial si Fred. La fiecare dintre reusite, Marcus Rashford a pasat decisiv.

Asadar, cu scorul general de 5 la 0, Manchester United s-a calificat in ultimul act al Cupei Ligii engleze, unde nu a mai acces de sase ani. Adversara formatiei pregatite de Erik ten Hag va fi Newcastle United. Finala se va disputa la sfarsitul lunii pe renumita arena Wembley.