A remizat Manchester United, dar are de pierdut unul dintre fanii săi. Frank, suporterul diavolilor roșii nu s-a mai tuns de aproape 500 de zile, după ce a promis că va trece pe la frizer doar dacă United va câștiga cinci meciuri la rând. Provocarea a devenit un fenomen, iar aseară s-ar fi putut încheia. Echipa lui Michael Carrick venea după patru victorii consecutive, dar în partida cu modesta West Ham a smuls doar un egal, așa că părul lung rămâne.
„ Ziua 1 în care nu îmi tund părul până Manchester United nu va câștiga cinci meciuri la rând.”
Acesta este Frank Ilett, tânărul renumit în toată Marea Britanie și nu doar. În octombrie 2024 s-a tuns ultima dată, iar de atunci a lansat provocarea, care l-a făcut popular. Fanul Manchester United a promis că nu se tunde până diavolii roșii nu leagă cinci victorii consecutive, indiferent de turneu. După plecarea antrenorului Ruben Amorim, pe banca tehnică s-a instalat legenda echipei, Michael Carrick. Sub comanda sa, United a obținut succese răsunătoare contra celor de la Manchester City, liderei din Anglia, Arsenal Londra, Fulham și Tottenham, așa că erau patru victorii la rând. Toată lumea se aștepta la prelungirea seriei în partida de aseară cu West Ham, care se află în zona retrogradării. Însă, ciocănarii au preluat conducerea în minutul 50, iar Benjamin Sesko a egalat foarte târziu, în prelungiri.
Frank Ilett a postat de dimineață tradiționalul filmuleț cu ziua 493 de când a fost ultima dată la frizer, iar apoi a transmis în direct reacția la meciul cu United. La un moment dat, peste 250 de mii de internauți urmăreau filmarea, în care tânărul a fost în agonie, după golul lui Soucek, dar s-a bucurat din plin alături de prieteni, când a înscris Casemiro, reușita fiind anulată din cauza unui offside.
United și-a întrerupt seria de victorii, așa că provocarea continuă. Ilett a fost invitat la numeroase interviuri și podcast-uri, are contracte comerciale, s-a întâlnit cu vedete și a ajuns la 1,5 milioane de urmăritori pe Instagram, fiind un adevărat fenomen, care a ajuns deja să îl enerveze pe Wayne Rooney. Fostul atacant este nemulțumit că oamenii îi oferă mai multă atenție lui Frank decât fotbaliștilor. Părul său are peste 25 de centimetri și se pare că va continua să crească. Manchester United ocupă locul 4 în Premier League, fiind cu un punct peste Chelsea. Londonezii au remizat cu Leeds, după ce au condus cu 2 la 0, golul de 2 la 2 fiind un cadou din partea defensivei.
Leeds este pe locul 15 în campionat, devansând-o cu un punct pe Tottenham. Câștigătoarea Ligii Europei a pierdut pe teren propriu cu Newcastle, având opt meciuri la rând fără victorie în Premier League. Perioada dezastruoasă a făcut conducerea grupării londoneze să îl demită astăzi pe antrenorul Tomas Frank.
