Marco Reus revine în fotbal și se va duela cu Lionel Messi în campionatul Statelor Unite. Veteranul de 35 de ani a semnat cu formația Los Angeles Galaxy.
Marco REUS, MIJLOCAȘ LA GALAXY: “ Sunt fericit să mă aflu aici. În sfârșit am ajuns în LA. Sunt încântat că voi juca pentru LA Galaxy. Bucuros că mi-am întâlnit noii colegi. Forța Galaxy! ”
Marco Reus este un alt star care a decis să joace în Statele Unite la final de carieră.
Eternul căpitan al lui Dortmund, va juca în MLS, după ce a semnat un contract cu Los Angeles Galaxy. Cu o cotă de piață de aproape 8 milioane de euro, mijlocașul ofensiv german a înscris 9 goluri și a oferit 8 pase decisive în cele 42 de apariții în toate competițiile pentru Borussia Dortmund în stagiunea precedentă.
El a plcat de la Dortmund după o carieră de 12 ani, în care a câștigat de două ori Cupa Germaniei, de trei ori Supercupa și alături de care a fost de șapte ori vicecampion în Bundesliga.
Reus a fost ales de două ori fotbalistul german al anului. A fost titular de 48 de ori pentru echipa națională și a marcat 15 goluri. Campionatul din MLS este în plină desfășurare. Echipa sa, LA Galaxy ocupă primul loc în Conferința de Vest, cu două puncte avans față de rivala Los Angeles FC.

