Manchester City e favorita clara in finala din aceasta seara din Liga Campionilor in fata celor de la Inter. Acest fapt a fost consemnat chiar si de antrenorul italienilor. Marea finala a celei mai tari competitii din lume se joaca astazi de la ora 22.
Pep Guardiola antrenorul lui Manchester City a declarat ca ar fi un vis sa obtina a treia Liga a Campionilor din cariera. Spaniolul considera ca nu exista favorita in finala din aceasta seara de la Istanbul.
Pep GUARDIOLA, ANTRENOR MANCHESTER CITY: „Este absolut un vis. Pentru a realiza lucruri mari trebuie sa ai obsesie, dorinta. Obsesia este pozitiva. Vom incerca sa ne realizam visul. Nu pot controla ce zice lumea, cine este favorit. Noi trebuie sa ne concentram pe ceea ce avem de facut. Am urmarit multe meciuri de ale lui Inter pentru ai cunoaste mai bine. Pana la urma e doar un meci de fotbal si echipa ce va juca mai bine, va fi castigatoarea.”
De partea cealalta antrenorul lui Inter, Simone Inzaghi l-a contrazis pe Guardiola la conferinta de presa premergatoare meciului. Italianul o vede pe Manchester City favorita clara si spune ca englezii pleaca cu prima sansa la adjudecarea trofeului.
Simone INZAGHI, ANTRENOR INTER MILAN: „Nu vrem sa ne oprim aici. City e favorita, dar vom da tot ce avem mai bun. Am avut un parcurs extraordinar si am ajuns in finala pe merit. Trebuie sa fim concentrati la maxim si sa nu facem greseli pentru ca acum vom da peste cea mai buna echipa din lume.”
Chiar si asa italianul a declarat ca spera sa dea marea lovitura si sa impinga meciul la penalty-uri, iar acolo deja e o loterie. Manchester City si Inter Milano se vor intalni in aceasta seara la Istanbul, pe stadionul Ataturk, in finala celei mai tari competitii intre cluburi din lume.
Pentru City este a doua finala in ultimile trei sezoane, dupa ce in 2021 a pierdut contra celor de la Chelsea cu 0 la 1. Cetatenii ataca tripla in acest sezon, dupa ce formatia lui Pep Guardiola a triumfat in Premier League si cupa Anliei. De partea cealalta Inter are 3 trofee castigate in Champions League. In acest sezon nerazzurii deja au cucerit cupa si supercupa Italiei.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

