Un alt puști genial, Max Dowman, a scris istorie în Premier League, devenind cel mai tânăr marcator din istoria campionatului englez. Jucătorul de doar 16 ani a contribuit la victoria celor de la Arsenal, care s-au distanțat în fruntea tabelei și sunt tot mai aproape de titlu, deoarece Manchester City a făcut un pas greșit în paralel.
Everton a rezistat pe terenul celor de la Arsenal și chiar a avut câteva contraatacuri bune, în urma cărora ar fi putut șoca tunarii pe Emirates. Antrenorul Mikel Arteta l-a trimis pe teren în minutul 74 pe Max Dowman. Diamantul din academia londonezilor a centrat în careu, iar mingea a ajuns cu noroc în fața lui Viktor Gyokeres, care a deblocat tabela de scor abia în minutul 89. În prelungiri, Everton s-a aruncat în atac, iar la ultima fază portarul Pickford a venit în careul advers. Max Dowman a scăpat, a driblat ca printre jaloane și a scris istorie.
La doar 16 ani și 73 de zile, Dowman a devenit cel mai tânăr marcator din istoria Premier League. Arsenal s-a impus cu 2 la 0 și visează la titlul mult așteptat. Tunarii s-au distanțat la nouă puncte de Manchester City, având cu un meci mai mult jucat. Cetățenii s-au împiedicat aseară pe terenul celor de la West Ham, care luptă pentru evitarea retrogradării. Bernardo Silva a deschis scorul, cu un șut-centrare spectaculos, dar peste patru minute, grecul Konstantinos Mavropanos a egalat.
Și Chelsea a făcut o greșeală în lupta pentru locurile de Liga Campionilor. Londonezii au cedat cu 0 la 1 în bătălia cu Newcastle United. Anthony Gordon a marcat singurul gol în minutul 18. Înaintea meciului a avut loc un moment inedit. Chelsea s-a adunat la jumătatea terenului în cerc pentru ultimele cuvinte înainte de fluierul de start, iar arbitrul s-a trezit în mijlocul jucătorilor.

