Meci dramatic pentru naționala de juniori Under-19 a Moldovei. Tinerii tricolori au remizat cu selecționata similară din Irlanda, în meciul de debut din cadrul preliminariilor către EURO 2025. Portarul Moldovei a devenit erou după ce a respins un penalty în ultimile secunde ale jocului.
Partida dintre naționalele de juniori Under-19 ale Moldovei și Irlandei, s-a disputat la Stadionul Orășenesc din Nisporeni și s-a încheiat cu scorul de 0 la 0. A fost însă un meci foarte atractiv, juniorii celor două selecționate întrecându-se în ratări. Moldova putea deschide scorul înca din minutul 4, dar jucătorul Academiei Radu Rabeja, Bogdan Musteață a ratat incredibil.
Meciul a fost dominat în mare parte de elevii lui Serghei Cebotari, care au construit mai multe faze frumoase prin care puteau deschide scorul. De partea cealaltă Irlanda a avut și ea câteva contre periculoase, iar pe final putea da lovitura în două rânduri. Mai întâi balonul a trecut milimetric pe lângă poartă în minutul 91, ca apoi peste câteva clipe irlandezii să beneficieze de o lovitură de la 11 metri, însă de data aceasta portarul Sheriff-ului, Serghei Obîscalov a fost îngerul păzitor al Moldovei și a respins balonul.
Astfel, micii tricolori obțin un 0 la 0 în meciul de debut din cadrul preliminariilor către EURO 2025. Peste două zile selecționata lui Serghei Cebotari urmează să întâlnească naționala Islandei, cea care a batut-o în meciul de deschidere cu 2 la 0 pe Azerbaidjan.
Țara noastră a fost desemnată în calitate de gazdă pentru turneul de calificare a grupei a 7-a din runda întâi. Turneul se desfășoară în perioada 13-19 noiembrie, pe stadioanele Zimbru, Zimbru-2 din Chișinău și Stadionul Orășenesc Nisporeni. După runda întâi a preliminariilor, în etapa de elită se vor califica primele două echipe din fiecare grupă și cea mai bună echipă de pe locul al treilea. Apoi doar câștigătoarele grupelor din faza de elită - se vor alătura României, ca și țară-gazdă, la turneul final din vara anului 2025.

