Podium olimpic pentru Republica Moldova. Judocana Alexandra Chiron a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret de la Dakar. În lupta decisivă, sportiva noastră și-a făcut adversara din Gambia să abandoneze, după un procedeu dureros de răsucire a brațului.
Judocana moldoveancă Alexandra Chiron a cucerit medalia de bronz la Jocurile Olimpice de Tineret, competiție desfășurată la Dakar, în Senegal. Sportiva noastră a urcat pe podium după o victorie spectaculoasă în finala mică, în care și-a făcut adversara să abandoneze înainte de expirarea timpului regulamentar. Chiron s-a impus în urma unui procedeu de răsucire a brațului, care a obligat-o pe reprezentanta Gambiei, Alima Gobe, să renunțe la confruntare.
Astfel, moldoveanca și-a asigurat medalia de bronz, după un parcurs în care a demonstrat determinare și stăpânire de sine. Drumul spre podium nu a fost însă lipsit de obstacole. În optimile de finală, Alexandra Chiron a învins-o prin ippon pe reprezentanta Camerunului, iar în sferturi a trecut, prin aceeași manieră, de o sportivă din Niger. În semifinale însă, eleva lui Igor Neagu a cedat în fața portughezei Sofia Gaspar și a ratat calificarea în marea finală. Chiron nu s-a lăsat descurajată și a revenit pe tatami pentru a lupta pentru bronz, pe care l-a cucerit în cele din urmă.
Alexandra CHIRON, BRONZ, JOCURILE OLIMPICE DE TINERET: „Tot astăzi a debutat la Jocurile Olimpice de Tineret și înotătoarea noastră Maria Corlăteanu. Aceasta a fost foarte aproape de calificarea în finală, încheind seriile preliminare cu al nouălea timp. Doar primele opt sportive au obținut însă biletele pentru lupta pentru medalii. La ediția din acest an a Jocurilor Olimpice de Tineret, Republica Moldova este reprezentată de nouă sportivi, care concurează în șapte discipline: atletism, box, înot, judo, lupte, scrimă și taekwondo. Alexandra Chiron a deschis astfel contul medaliilor pentru țara noastră, iar evoluțiile sportivilor moldoveni continuă la Dakar.”

