Nationala Mexicului a oferit surpriza zilei in cadrul partidelor amicale. Aceasta a invins cu 2 la 0 selectionata Braziliei. Prima reusita, cea a lui Dos Santos, a fost de exceptie.
Atacantul lui Tottenham, Giovani Dos Santos, a reusit golul serii dupa ce l-a lasat fara replica pe portarul Rafael. Zece minute mai tarziu, jucatorul lui Manchester United, Hernandez, a transformat o lovitura de la 11 metri, ridicand scorul la 2 la 0.
Golurile mexicanilor au fost insa eclipsate de fazele incredibile ale brazilienilor. Mai intai atacantul Alexandre Pato s-a facut de ras in fata celor 90 de mii de fani. Acesta nu a reusit sa inscrie din 5 metri.
Apoi, suparat pe rezultat, starul brazilian Neymar s-a facut remarcat la finalul meciului printr-o cazatura artistica. Acesta a simulat prabusirea dupa o imbranceala cu un adversar.
Simularea l-a costat un cartonas galben. Aceasta este prima infrangere a Braziliei dupa o serie de 8 partide amicale castigate.


