Milwaukee Bucks a obtinut victorie in batalia dintre ultimele doua campioane din NBA. “Cerbii” si-au invins rivalii de la Los Angeles Lakers, cu o diferenta de 15 puncte.

Milwaukee Bucks a obtinut un avans de 14 puncte chiar din primul sfert de joc. “Cerbii” au condus pe tabela de scor pana la sfarsitul duelului cu Los Angeles Lakers si la final s-au impus cu 131 la 116.

Jucatorul meciului a fost desemnat Giannis Antetokounmpo. Grecul a acumulat 44 de puncte, a facut 14 recuperari si a livrat opt pase decisive, in tricoul lui Bucks.

In prezent, Milwaukee Bucks ocupa treapta secunda in clasamentul din Conferinta de Est, avand o serie de patru victorii la rand. De partea cealalta, Los Angeles Lakers se multumeste cu locul noua in tabela din Conferinta de Vest.