Surpriză pregătită de Shakhtar Donetsk la aniversarea de 80 de ani a tehnicianului, care a scris istorie la cârma minerilor, Mircea Lucescu. Echipa ucraineană i-a trimis specialistului român statuia sa din bronz, care ar fi trebuit să stea în Donbass. Mircea Lucescu, care este unul dintre cei mai titrați tehnicieni din toată istoria, a început sărbătoarea ieri, când a invitat foști colegi ai cluburilor, la care a jucat sau a antrenat.
Reprezentanții clubului Shakhtar Donetk au trimis spre București sculptura din bronz a lui Mircea Lucescu, pe care au pregătit-o din 2015. Statuia ar fi trebuit amplasată în preajma Donbass Arena, dar războiul din regiune a amânat inaugurarea, care nu a mai avut loc după ce în 2020 românul a preluat rivala minerilor, Dinamo Kiev. Lucescu a petrecut 12 sezoane de vis la Shaktar, câștigând împreună peste 20 de trofee. Il Luce a primit numeroase cadouri și din partea foștilor colegi de la Corvinul, Dinamo, Brescia, Rapid, Galatasaray și naționala României, cu care s-a întâlnit cu o seară înainte de ziua sa.
Mircea LUCESCU, FOST JUCĂTOR ȘI ANTRENOR ROMÂN: „Patru, cinci generații de jucători, cu care am lucrat și care au fost alături de mine. Seara asta este pentru ei, dedicată lor, nu mie. După o anumită vârstă tragem o linie și rămân doar momentele plăcute. ”
Printre invitați s-au numărat foști și actuali jucători și antrenori cu renume, printre care Gică Hagi, Florin Răducioiu, Gică Popescu, Ciprian Marica și mulți alții.
Ioan ANDONE, FOST JUCĂTOR ȘI ANTRENOR ROMÂN: „ Nea’ Mircea arată ca la 50 de ani. E verde, ne strânge diferite generații, am vorbit mult de această petrecere.”
Bogdan LOBONȚ, FOST FOTBALIST ROMÂN: „Cred că e rectorul „Universității de Fotbal”, nea’ Mircea, la câte generații au trecut prin mâna lui.”
La sfârșit de petrecere, Mircea Lucescu a tăiat tortul alături de fiul său, Răzvan, care i-a călcat pe urme și este, la fel, un antrenor respectat în Europa.
Răzvan LUCESCU, ANTRENOR „PAOK SALONIC”: „Îi sunt recunoscător, pentru că mi-a transmis această uriașă pasiune pentru misiune pe care o fac, pentru că m-a ajutat să fiu fericit. ”
Sărbătoarea cu ocazia împlinirii a 80 de ani continuă în această seară, tehnicianul vizitând Muzeul Fotbalului din București, unde i-a fost dedicată o expoziție, în centrul atenției fiind tricourile colecționate de-a lungul carierei. Mircea Lucescu este al treilea cel mai titrat antrenor din toată istoria fotbalului, după Pep Guardiola și Sir Alex Fergusson. Legenda de peste Prut a adunat 36 de titluri, pregătind formații ca Dinamo București, Rapid, Inter Milano, Galatasaray, Beșiktaș, Shakhtar, Zenit, plus reprezentativele Turciei și României, unde este antrenor principal și acum, în al doilea mandat.