Mircea Lucescu se va retrage din funcția de antrenor al naționalei României. Conform presei de peste Prut, selecționerul de 80 de ani a făcut anunțul din spital, unde a ajuns ieri. Lucescu s-a simțit rău în timpul unei ședințe tehnice din cantonament și a avut nevoie de primul ajutor al medicilor. Starea lui s-a ameliorat și este stabilă, fiind monitorizat în continuare.

Răzvan BURLEANU, PREȘEDINTELE FEDERAȚIEI ROMÂNEȘTI DE FOTBAL: „ Starea medicală a domnului Mircea Lucescu este stabilă. Este pe mâini sigure. Este internat la Spitalul Universitar.”

Reprezentanții Federației Române de fotbal au transmis că s-a încercat anularea meciului amical de mâine cu Slovacia. Însă, partida se va juca, chiar dacă jucătorii încă sunt afectați de cele întâmplate cu Mircea Lucescu. Selecționerul s-a simțit rău și ar fi leșinat în timpul unei ședințe tehnice, în care explica greșelile din meciul de baraj al Cupei Mondiale, pierdut joi de România în fața Turciei. Medicii reprezentativei au intervenit prompt cu manevre de resuscitare, iar apoi au fost chemate două echipaje SMURD, antrenorul fiind transportat la spital.

Mihai STOICHIȚĂ, PREȘEDINTELE COMISIEI TEHNICE A FEDERAȚIEI: „ Dimineța aceasta am stat de vorbă cu dumnealui. Era ok, era foarte bine, avea un tonus foarte bun. Slavă Domnului a trecut și sunt semne bune cu Mircea.” 

Lucescu va da indicații pentru amicalul cu Slovacia din spital, iar pe banca tehnică se va afla secundul Ionel Gane. Pentru golazo.ro, renumitul selecționer român a spus că totul s-a terminat, așa că nu va mai conduce echipa de fotbal a țării. Tehnicianul de 80 de ani a mai spus că nu a fost vorba de un infarct, ci a suferit fibrilații. Lucescu a mai avut tulburări ale ritmului cardiac și a fost internat la spital de mai multe ori pe parcursul acestui an. Unul dintre cei mai titrați antrenori din istoria fotbalului a avut o operație pe cord în 2009, la Donețk, când i-a fost montat un stent. 

Conform unor surse de peste Prut, medicii din România au decis să îi implanteze și un defibrilator cardiac, pentru monitorizarea bătăilor inimii. Mircea Lucescu se află la al doilea mandat la națională, preluând cârma echipei în vara anului 2024. Scopul principal a fost calificarea la Cupa Mondială, dar eșecul din barajul cu Turcia a spulberat visul.