Mirra Andreeva este noua regină de la Roland Garros. Rusoaica de doar 19 ani a cucerit primul său trofeu de Mare Șlem și a devenit cea mai tânără campioană pe zgura pariziană de mai bine de trei decenii. În marea finală, jucătoarea care a evoluat sub steag neutru, nu i-a lăsat nicio șansă revelației turneului, Maja Chwalinska. Poloneza din afara top 100 mondial a devenit prima jucătoare venită din calificări, care a ajuns în ultimul act, iar viața ei se schimbă la 180 de grade în urma prestației incredibile.
Ceremonia de premiere a campioanei la Roland Garros a început cu un moment haios. Fiind primul trofeu de Mare Șlem, Mirra Andreeva nu a respectat protocolul și a ridicat trofeul imediat după ce l-a primit, dar apoi a urcat pe platforma amenajată special pentru câștigătoare.
Rusoaica și-a adjudecat al șaselea titlu WTA al carierei, dar primul la acest nivel. Andreeva a stabilit deja o mulțime de recorduri, fiind o jucătoare promițătoare de la 16 ani. Fenomenul din lumea tenisului a pornit drept favorită clară în finala cu Maja Khwalinska, care a jucat pentru prima dată în carieră la un Grand Slam.
După un dublu schimb de break-uri, poloneza a fost prima care și-a câștigat serviciul. Doar că din acel moment, Mirra Andreeva a acaparat și a dominat jocul. Rusoaica a câștigat patru gameu-uri la rând, având 6 la 3 în primul set, după care a condus cu 5 la 0 în al doilea. Până la urmă a fost 6 la 2 în mai puțin de o oră și jumătate.
Mirra Andreeva este cea mai tânără campioană la Roland Garros din ultimii 34 de ani și a treia cea mai tânără campioană la orice turneu de Mare Șlem în acest secol.
Mirra ANDREEVA, TENISMENĂ: „Mă uitam la Roland Garros la televizor de când eram foarte, foarte mică. Este un mare vis să câștig acest turneu, nu pot să cred că țin acest trofeu.”
Dacă prezența jucătoarei, care a evoluat sub steag neutru ar fi putut prezisă, atunci Maja Khwalinska nu și-ar fi putut imagina calificarea nici în cel mai frumos vis. Poloneza de 24 de ani nu intrase niciodată în top 100 mondial, a venit din calificări și a devenit prima finalistă din istorie cu acest parcurs, iar la un moment dat rămăsese fără bani de cazare, pentru că nu crezuse într-un parcurs atât de lung.
Maja KHWALINSKA, TENISMENĂ: „Aș fi vrut să vedeți un meci mai bun astăzi, dar Mirra a fost prea bună pentru mine, așa că este vina ei. Am făcut tot ce am putut, îmi pare rău.”
Khwalinska face un salt imens de 93 de poziții, până pe locul 21 WTA și a câștigat un cec în valoare de 1,4 milioane de euro, de două ori mai mult de cât adunase până acum din tenis. De partea cealaltă, Mirra Andreeva a primit 2,8 milioane de euro și va fi noul număr 6 mondial de luni.

