Modificări importante de regulament în Super Liga Moldovei, începând cu sezonul următor. Spre deosebire de actualul format, echipele vor juca cu 7 etape mai mult în prima fază a campionatului, iar în a doua, punctajul echipelor va fi înjumătățit, acum acesta fiind redus la zero.

Publicat:01.02.2025, 20:40

Începând cu sezonul 2025-2026, numărul partidelor în campionat va crește. Vor rămâne opt echipe participante în primă fază, însă acestea nu vor mai juca ca până acum 14 meciuri, ci 21, adăugându-se un tur. 

În a doua fază a Super Ligii vor merge mai departe primele șase clasate, cum se întâmplă în prezent, doar că punctele nu le vor mai fi reduse la zero, ci vor fi împărțite la doi, cum se întâmplă și în campionatul României. 

De exemplu, o echipă, care a acumulat 24 de puncte în prima fază, o va începe pe a doua cu 12 puncte, iar dacă a acumulat un număr impar de puncte, rotunjirea se va face în defavoarea echipei, adică de la 25 la 12. În rest, regulamentul nu va suferi modificări, cele șase echipe urmând să lupte timp de 10 etape pentru titlu în faza secundă.

Schimbările au fost adoptate în cadrul ședinței Comitetului Executiv al Federației Moldovenești de Fotbal. În cadrul acesteia au fost aprobate și candidaturile antrenorilor naționalelor de fotbal, Serghei Cleșcenco rămânând la seniori, Serghei Cebotari, fiind numit la tineret în locul lui Ștefan Stoica, care a preluat reprezentativa U20 și Lilian Popescu, ajungând la echipa de până la 19 ani.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imagnile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.