Moldova va fi reprezentată la Jocurile Olimpice din Franța de 26 de sportivi, care vor concura în 10 probe. Printre ei se numără campioni mondiali și europeni, tineri, capabili să surprindă și sportivi experimentați, cu multe turnee mari în spate. Canoistul Serghei Tarnovschi este singurul membru al lotului cu o medalie olimpică în palmares, dar șansele la noi distincții sunt mari, ținând cont de performanțele obținute până acum și dorința de a împlini visul olimpic.

Lupte, canoe, judo, tir, atletism, haltere, înot, tenis de masă și echitație – acestea sunt genurile de sport la care vor participa conaționalii noștri. Primii au intrat în concurs arcașii. Ieri, în calificări, Dan Olaru a ocupat locul 18 din 64, iar Alexandra Mîrca – 51. Ei au fost aleși să poarte drapelul Republicii Moldova în cadrul ceremoniei de deschidere, exact ca la Olimpiada trecută, din Tokyo.  

Cei mai numeroși reprezentanți la Paris îi are Federația de Lupte, de unde se așteaptă și medalii. La lupte greco-romane ne bazăm pe campionul mondial din 2021, Victor Ciobanu, dar și Valentin Petic, iar la lupte libere pe Maxim Saculțan și Radu Lefter. Vom avea și trei fete de aur: Mariana Drăguțan Anastasia Nichita și Irina Rîngaci. Anastasia și Irina au deja aurul de la Campionatul Mondial și European. Le lipsește doar medalia olimpică.

Ne așteptăm la o evoluție strălucită și din partea judocanilor. Denis Vieru este lider mondial al categoriei de 66 de kilograme și mare favorit, în timp ce tinerii Mihail Latîșev și Adil Osmanov sunt capabili să surprindă. 
În ultimii 16 ani, Moldova a avut o singură medalie cucerită la Jocurile Olimpice. Este vorba de bronzul cucerit de Serghei Tarnovschi la Tokyo.

Ca și în Japonia, la canoe, duetul Daniela Cociu – Maria Olărașu se va bate pentru un loc pe podium în proba de 500 de metri. Își doresc să cucerească apele și înotătorii. Pavel Alovațchi va participa la 400 de metri stil liber, iar Tatiana Salcuțan – pe distanța de 200 de metri spate, unde este campioană olimpică la tineret.

La atletism, în diferite probe de aruncare, ne punem speranțele în cinci sportivi: Zalina Marghieva, Serghei Marghiev, Andrian Mardare, Dimitriana Bezede și Alexandra Emilianov. Fiecare dintre ei are în spate cel puțin o Olimpiadă, pentru Zalina fiind a cincea ediție consecutivă, un record pentru sportul moldovenesc. 
Totodată, halterofilul Marin Robu, singurul moldovean calificat la o probă de atletică grea, are șanse bune la podium în categoria de 89 de kilograme.

Cea mai tânără sportivă din echipa noastră este Anna Dulce. La 18 ani, țintașa a devenit campioană europeană printre senioare, în proba pistol cu aer comprimat, 10 metri.  
Olimpiada din Paris va aduce și premiere. Alisa Glinka, la echitație, proba dresaj și Vladislav Ursu, jucător de tenis de masă își vor scrie numele în istorie drept primii moldoveni participanți la aceste discipline sportive.

În total, se vor desfășura 339 de probe diferite la 32 de genuri de sport.

Peste 10 500 de sportivi din 206 echipe se vor bate pe scena olimpică din Paris la cel mai important eveniment sportiv al anului.