Moldoveanca Doina Descalui nu a obtinut calificarea in finala probei de sanie la Jocurile Olimpice din China. Tanara de 22 de ani s-a ales cu penultimul loc in clasamentul general. Antrenorul Bogdan Macovei a spus ca eleva sa a inregistrat un rezultat bun.

Publicat:08.02.2022, 17:31

In startul etapei de astazi, Doina Descalui a comis doua greseli, iar asta i-a scazut din viteza. Moldoveanca a atins maxim 112,7 kilometri pe ora. Tanara de 22 de ani a avut nevoie de un minut, doua secunde si o sutime, pentru a parcurge intregul traseu si a ajunge la finis. 

Doina DESCALUI, SPORTIVA:“Am fost fericita ca am ajuns la finis, pentru ca antrenamentele nu au fost atat de usoare. ”

Antrenorul Bogdan Macovei a spus ca eleva sa a inregistrat un rezultat bun. Participantul a trei editii ale Jocurilor Olimpice, sub drapelul tarii noastre, considera ca toate obiectivele au fost indeplinite.

Bogdan MACOVEI, ANTRENOR:„La televizor e usor, dar e foarte, foarte dificil si sunt ani de munca in spate, ani de munca pana reusesti sa inveti, mai ales partia de aici.”

Dupa trei manse disputate, Doina Descalui a ocupat locul 32 in clasamentul general, depasind-o doar pe irlandeza Elsa Desmond. Moldoveanca nu a obtinut biletul de calificare in finala competitiei, unde au ajuns doar primele 20 de sportive din tabela. Doina Descalui este prima femeie din Moldova care a evoluat, in proba de sanie, la Jocurile Olimpice. Tanara de 22 de ani este si singura sportiva originara din Moldova din lotul nostru la Olimpiada din China.