Moldoveanul Igor Armas a fost la un pas de o accidentare grava intr-un meci din campionatul Romaniei. Capitanul echipei FC Voluntari a fost lovit cu crampoanele in fata de un jucator de la FCSB, care a primit doar un cartonas galben din partea arbitrului.
In minutul 82 al meciului dintre Voluntari si FCSB, mijlocasul Malcom Edjouma a incercat sa loveasca o minge in careul advers. Francezul a ridicat piciorul prea sus si l-a lovit in fata, cu crampoanele ghetei, pe Igor Armas. Desi fundasul moldovean a ramas cu rani vizibile pe intreg corpul in urma ciocnirii violente, arbitrul nu l-a eliminat pe Edjouma.
Igor ARMAS, FUNDASUL ECHIPEI “FC VOLUNTARI”: “ Nu inteleg decizia VAR, ca nu s-a implicat si nu inteleg gestul lui Edjouma. Cum poti sa te duci in halul acesta, cu piciorul atat de sus?! Putea sa ma desfigureze, sincer. La cum s-a dus si la ce am pe tot corpul. Nu e doar fata, e si capul, si umarul, si totul.”
Edjouma si-a cerut scuze dupa meci pe retelele de socializare. Francezul de 26 de ani a fost eroul gruparii FCSB in batalia cu FC Voluntari, semnand o dubla. Clubul din Bucuresti a invins cu 2 la 1.
FCSB ocupa treapta a treia in Superliga Romaniei, cu 47 de puncte. Pe locul secund se afla CFR Cluj, care a acumulat 50 de puncte pana acum, cu doua mai putin decat lidera tabelei, Farul Constanta. Echipa lui Gica Hagi a inregistrat ieri o remiza alba in duelul cu Arges Pitesti.

