Moment istoric în snooker, în calificările pentru UK Championship. Chang Bingyu (23 de ani) a reuşit al 16-lea break de 147 al sezonului, în calificările competiției ce contează pentru „Tripla Coroană". Recordul all-time de breakuri de 147 într-un sezon a căzut deja, deşi suntem abia la jumătatea stagiunii, scrie eurosport.ro
Chang Bingyu, al 74-lea jucător al lumii, a pierdut dramatic calificarea în ultimul tur al preliminariilor UK Championship, fiind învins în joc decisiv de Stephen Maguire, 6-5.
Chiar şi așa, chinezul de 23 de ani nu va uita prea curând duelul contra campionului din 2004, Chang reușind primul break maxim al carierei. Mai mult, 147-le reuşit aseară e al 16-lea din acest sezon, doborându-se astfel deja recordul de cele mai multe breakuri maxime dintr-un sezon.
16 breakuri de 147 în sezonul 2025-2026! Recorul all-time a căzut după doar 4 luni
De când Fan Zhengyi reuşea primul break maxim al stagiunii, în Championship League, au trecut doar ceva mai mult de 4 luni. Între timp, am asistat inclusiv la performanţa istorică a lui Ronnie O'Sullivan, cu două breakuri maxime într-un singur meci, dar şi jucători ca Thepchaiya Un-Nooh, Aaron Hill (de două ori), Zhang Anda, Xiao Guodong, Judd Trump sau Ali Carter au reuşit să "cureţe" masa după ce au introdus după fiecare bilă roşie bila neagră.
Odată cu breakul de aseară al lui Chang Bingyu se doboară o bornă istorică, recordul all time de breakuri maxime stabilit într-un sezon fiind cel din 2024-2025, când s-au realizat 15 breakuri de 147. Precedenta bornă fusese stabilită în stagiuneile 2016-2017, 2022-2023 şi 2023-2024, cu câte 13 breakuri maxime.
La "ploaia" de 147 din actuala stagiune e foarte posibil să contribuie faptul că buzunarele sunt puţin mai largi, după cum a remarcat Judd Trump de curând, dar, chiar şi așa, e limpede că tot mai mulţi jucători şi-au perfecţionat jocul.
Cele 16 breakuri maxime din acest sezon
- Fan Zhengyi (17 iulie) - la 24 de ani şi 171 zile - la Championship League
- Zhang Anda (29 iulie) - la 33 de ani şi 216 zile - la Shanghai Masters
- Thepchaiya Un-Nooh (10 august) - la 40 de ani şi 114 zile - la Saudi Arabia Masters
- Ronnie O'Sullivan (15 august) - la 49 de ani şi 253 zile - la Saudi Arabia Masters
- Ronnie O'Sullivan (15 august) - la 49 de ani şi 253 zile - la Saudi Arabia Masters
- Xiao Guodong (24 august) - la 36 de ani şi 195 zile - la Wuhan Open
- Thepchaiya Un-Nooh (25 august) - la 40 de ani şi 129 zile - la Wuhan Open
- Zhou Yuelong (2 septembrie) - la 27 de ani şi 221 zile - la Xi'an Grand Prix (calificări)
- Aaron Hill (14 septembrie) - la 23 de ani şi 198 zile - la English Open
- Ali Carter (17 septembrie) - la 46 de ani şi 54 zile - la English Open
- Gary Wilson (2 octombrie) - 40 de ani şi 52 zile - la International Championship (calificări)
- Judd Trump (7 octombrie) - 36 de ani şi 48 zile - la Xi'an Grand Prix
- Aaron Hill (7 octombrie) - 23 de ani şi 221 zile - la Xi'an Grand Prix
- Zak Surety (4 noiebmrie) - 34 de ani şi 31 zile - la International Championship
- Liam Pullen (22 noiembrie) - 20 de ani şi 134 zile - la UK Championship (calificări)
- Chang Bingyu (24 noiembrie) - 23 de ani şi 115 zile - la UK Championship (calificări)
Jucătorii cu cele mai multe breakuri maxime
1. Ronnie O'Sullivan - 17
2. John Higgins - 13
3. Stephen Hendry - 11
4. Shaun Murphy - 10
5. Judd Trump - 9
5. Stuart Binghem - 9
7. Ding Junhui -7
8. Mark Selby - 6
8. Thepchaiya Un-Nooh - 6
8. Gary Wilson - 6
Campion cu Liverpool, John Barnes ne spune povestea tricourilor sale în emisiunea "What I Wore" sâmbătă de la ora 19.00 pe Eurosport 1. Duminică de la ora 18.30 este rândul câștigătorului Champions League, Michel Salgado să ne povestească amintiri din vestiarul lui Real Madrid și cum se fac schimburile de tricouri în El Clasico. Fiecare ediție este disponibilă și pe HBO Max.

