Clipe de panică la duelul dintre Fiorentina și Inter Milano. Unul dintre jucătorii clubului din Florența s-a prăbușit pe teren în convulsii și a fost transportat de urgență la spital. Fotbalistul și-a revenit, iar meciul nu a mai fost reluat de la întrerupere.
În minutul 17 al partidei, Edoardo Bove a stat într-un genunchi, părând că își leagă șireturile, după care a căzut. Imediat s-a instalat panica, iar medicii s-au grăbit să îi acorde primul ajutor fotbalistului inconștient. Ceilalți jucători au format un zid uman în jurul său pentru a-l proteja de camere. După câteva minute, mijlocașul de 22 de ani a fost urcat în ambulanță și transportat la spital. Echipa sa, Fiorentina, a emis un comunicat, anunțând că Bove se află în comă indusă la secția de terapie intensivă. Potrivit unor surse din presa italiană, el ar fi suferit un stop cardio-respirator după un atac de epilepsie. În această dimineață, au apărut informații că Edoardo Bove și-a revenit, este conștient și vorbește cu cei apropiați. Medicii nu anunțat cauza celor întâmplate. Lumea fotbalistică a transmis mesaje de susținere pentru italian, iar partida dintre Fiorentina și Inter nu s-a mai jucat. Duelul se va relua într-o altă zi.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

