Nationala de fotbal a Romaniei a castigat grupa in preliminarii si incheie campania de calificare fara esec. Aseara, in meciul decisiv pentru primul loc, Romania a invins Elvetia cu 1 la 0.

Selectionata Romaniei a incheiat cu o victorie preliminariile pentru Campionatul European din 2024. Intr-o atmosfera de sarbatoare pe Arena Nationala, cu peste 50 de mii de suporteri in tribune, tricolorii au invins Elvetia la limita, cu 1 la 0, si au castigat Grupa I. Reusita lui Denis Alibec, din minutul 50, a fost cea care a facut diferenta in confruntarea cu elvetienii.

Edi IORDANESCU, SELECTIONER ROMANIA:  „Dupa foarte multi ani, echipa nationala scrie istorie, merge la un nou turneul final castigand grupa intr-o maniera de necontestat.”

Florinel COMAN, ATACANT NATIONALA ROMANIEI:  „Ne-am bucurat cu totii, un stadion plin. Aveam in cap dinainte de meci ca trebuie sa facem lumea aceasta fericita.”

Gica HAGI, ANTRENOR FARUL CONSTANTA:  „Mai bine de atata nu se putea sa terminam neinvinsi si cu o victorie acasa.”

Astfel, Romania va fi prezenta la turneul final din Germania, care se va desfasura in perioada 14 iunie - 14 iulie. Iar pentru ca au incheiat pe primul loc in grupa, tricolorii vor face parte din urna a doua la tragerea la sorti a grupelor pentru Euro 2024, alaturi de Ungaria, Turcia, Danemarca, Albania si Austria. Tragerea la sorti a grupelor va avea loc in data de 2 decembrie, la Hamburg.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.