Prestație bună pentru naționala României de handbal feminin în fața campioanei mondiale în exercițiu, Franța. Selecționata pregătită de Florentin Pera a jucat cu mult curaj, dar a cedat pe final.

Naționala de handbal feminin a României a făcut un meci de excepție în fața Franței, la Campionatul European. Selecționata pregătită de Florentin Pera a jucat cu mult curaj în fața campioanei mondiale en-titre, dar a trebuit să se recunoască în cele din urmă învinsă. Debutul partidei a fost unul așteptat, franțuzoaicele preluând rapid conducerea, s-au desprins la 10 la 6, pentru ca la pauză să aibă un avantaj de trei goluri, scor 12 la 9.

Repriza secundă a fost una nebună, România fiind condusă și la cinci goluri, dar tricolorele au revenit superb și au egalat la 16. Meciul a mers apoi cap la cap, însă experiența adversarelor și oboseala româncelor și-a spus cuvântul în ultimele minute. Franța, campioana mondială a reușit să domine finalul și să se impună cu 30 la 25.

Pentru România cea mai bună pe teren a fost din nou Bianca Bazaliu, care a reușit 6 goluri. Româncele rămân cu o prestație excelentă în fața uneia dintre forțele handbalului mondial, și mai are de disputat alte 3 meciuri de foc în grupa principală de la EURO. Următorul meci al selecționatei pregătite de Florentin Pera este programat astăzi de la ora 16 și 30 de minute, în compania Suediei. Apoi trocolorile vor întâlni naționalele Ungariei și Poloniei.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.