Naționala feminină de rugby-7 a Moldovei s-a reunit pentru a disputa primele meciuri din acest an. Fetele noastre vor pleca în Spania, unde urmează să participe la o competiție de pregătire pentru Campionatul European din Serbia.

Aruncări, placaje, sprinturi, tactici ofensive și defensive – toate aceste aspecte sunt perfecționate la antrenamentele naționalei feminine de rugby-7. Fetele s-au reunit pentru prima dată din februarie, când a avut loc un cantonament la Snagov. De această dată, antrenorul Ion Cebotari a convocat un lot lărgit format din 20 de jucătoare, printre care se regăsesc și 6 junioare.

Nina STORCEAC, JUCĂTOARE A NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ Eu ca junioară am un pic de emoții, dar noi suntem viitorul țării și toți contează pe noi. Noi trebuie să avem încredere și să dăm tot ce putem.”

Marinela BORȘ, JUCĂTOARE A NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ Este un sentiment foarte frumos, sunt plină de mândrie că ajung să reprezint țara. Sper că o vom reprezenta la un nivel cât mai înalt.”

Selecționata noastră urmează să participe la turneul Benidorm Sevens. Deși competiția are caracter amical, elevele lui Ion Cebotari au scopuri bine definite.

Nicoleta MEȘINA, JUCĂTOARE A NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ Această competiție ne ajută să ne integrăm ca echipă, să ne cunoaștem mai bine și să jucăm împreună pentru ce urmează la Europeanul din Serbia.”

Nina STORCEAC, JUCĂTOARE A NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ Trebuie să venim cu victorii, nu avem încotro, trebuie să luptăm până la capăt. ”

Competiția Benidorm Sevens se va da în regiunea litorală a Valenciei, acolo fiind programate primele meciuri din 2024 ale fetelor noastre. Meciurile vor avea loc pe 25 și 26 mai și se va afla la a 37-a ediție.

Ion CEBOTARI, SELECȚIONERUL NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ Avem de acumulat experiență cu echipe destul de puternice, cum sunt Polonia, Suedia, Kazahstan. Avem echipe destul de tari. ”

Marinela BORȘ, JUCĂTOARE A NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ - Care sunt punctele forte ale naționalei noastre?
Încrederea, disciplina și respectul. ”

După revenirea din Spania, practic nu va fi timp de pauză, jucătoarele naționalei urmând să desfășoare zilnic câte două antrenamente de pe 1 până pe 6 iunie. Asta pentru că, Moldova va evolua la Campionatul European, țintind revenirea în divizia Trophy, al doilea eșalon valoric din circuitul european, de unde fetele noastre au retrogradat anul trecut.  

Ion CEBOTARI, SELECȚIONERUL NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ - Acolo care e scopul?
 - Scopul este să ajungem în finală, să ne ridicăm, să ieșim din grupă.”

Nicoleta MEȘINA, JUCĂTOARE A NAȚIONALEI FEMININE DE RUGBY: „ Vrem să urcăm în Trophy, de unde am coborât, să ocupăm primul loc, așa ca orice echipă. ”

Campionatul European se va disputa pe 7 și 8 iunie în capitala Serbiei, Belgrad. Reprezentativa noastră va debuta în bătălia cu Croația.