Naționala Suediei a mai pierdut rușinos un meci și a ajuns la doar un punct în patru etape din preliminarii. Scandinavii au fost învinși de Kosovo, iar aceasta este o veste proastă pentru Moldova, deoarece suedezii primesc unul din cele patru bilete la baraj drept câștigători în grupele Ligii Națiunilor, luând un potențial loc al tricolorilor.
Cele 12 grupe preliminare din Europa oferă bilete la Campionatul Mondial pentru câștigătoare, în timp ce naționalele de pe locul doi merg la un baraj continental, unde mai ajung patru selecționate ce nu ocupă primele două locuri, dar și-au câștigat grupa în Liga Națiunilor. O asemenea reprezentativă este și Moldova, dar tricolorii nu pot beneficia de oportunitate, la cum stau lucrurile azi. De vină este și Suedia, care a pierdut rușinos acasă cu echipa din Kosovo. Chiar dacă are doi dintre cei mai buni atacanți ai lumii, Viktor Gyokeres și Alexander Isak, scandinavii au cedat cu 0 la 1.
Mai sunt doar două etape, iar Suedia este ultima în grupă, unde conduce Elveția, la șase puncte de locul doi, așa că, cel mai probabil, scandinavii vor ajunge la baraj prin intermediul Ligii Națiunilor. Un asemenea bilet ar merge și spre Irlanda de Nord, care a fost învinsă de Germania cu 1 la 0 după reușita lui Woltemade. Totodată Slovenia a bătut cu 2 la 0 Luxemburgul, așa că are nouă puncte, la fel ca Germania, iar Irlanda de Nord este pe locul 3 cu șase puncte. Tot drept câștigătoare din Liga Națiunilor ar pleca la baraj Macedonia de Nord sau Țara Galilor, care împart aceeași grupă în preliminariile Ligii Națiunilor.
Macedonia a făcut un pas greșit, remizând cu Kazahstan, iar galezii au fost învinși de Belgia cu 4 la 2. Kevin De Bruyne a reușit dubla, iar Meunier și Trossard – câte un gol.
Belgia conduce în grupa sa, iar Macedonia este pe locul doi, la trei puncte, dar și un meci mai mult jucat, poziționându-se în fața Țării Galilor. Cel mai probabil Belgia va câștiga grupa, iar macedonienii sau galezii vor primi loc din Liga Națiunilor. În prezent, România este a treia în preliminarii și primește al patrulea bilet ca echipă câștigătoare de grupă în Liga Națiunilor. Moldova trebuie să spere ca românii sau irlandezii de nord să încheie pe primele două trepte din preliminarii pentru a ne elibera nouă un loc de baraj. Tricolorii au câștigat în Nations League grupa din liga D, unde au mai fost Malta și Andorra.

