Neymar își continuă evoluțiile formidabile în tricoul lui Santos, reușind un gol din lovitură liberă în startul meciului cu Bragantino, din sferturile de finală ale Campeonato Paulista. Un transfer la Barcelona, din vară, capătă tot mai mult contur, scrie eurosport.ro.

Publicat:03.03.2025, 09:56

După o perioadă de coșmar la arabi, în care a fost accidentat aproape permanent, ceea ce l-a determinat pe Jorge Jesus, antrenorul său de la Al Hilal, să spună că "nu mai poate evolua la nivel ridicat", Neymar a renăscut în Brazilia.

Transferat gratis la Santos în această iarnă, atacantul de 33 de ani şi-a regăsit plăcerea de a juca şi are deja 3 goluri şi 3 assisturi pentru formaţia care l-a lansat în fotbalul mare. Ultima reuşită a venit în această noapte, când Santos s-a impus cu 2-0 contra lui Bragantino, în sferturile de finală ale Campeonato Paulista. În minutul 9, Neymar (care a fost desemnat "omul meciului" pentru a 4-a oară în cele 6 meciuri jucate de la revenirea în Brazilia) a înscris dintr-o lovitură liberă laterală, ce ne-a adus aminte de golul lui Kroos cu Suedia, de la Mondialul din 2018.

Neymar visează la Barcelona

Imediat după meci, Andre Cury, agentul lui Vitor Roque, a declarat într-un interviu pentru "Tú Dirás" că "Neymar ar fi încântat să se întoarcă la Barcelona".

De altfel, de curând brazilianul a afirmat că "nu ar fi trebuit să plec niciodată de la Barça, iar dacă există o șansă să mă întorc... mă voi întoarce cu mare plăcere".

O astfel de mutare a fost semnalată încă de săptămâna trecută de catalanii de la Sport.es, care notau că agentul său ar fi luat deja legătura cu oficialii catalanilor. Pini Zahavi, unul dintre cei mai apropiați impresari de clubul blaugrana, ar încerca să-i convingă pe șefii de pe Camp Nou că Neymar merită o șansă.

Jurnaliștii iberici au notat că staff-ul tehnic al Barcelonei nu este încântat de varianta unui transfer al brazilianului, acesta nefiind printre preferați lui Hansi Flick, dar un astfel de transfer are câteva avantaje care i-ar putea determina pe catalani să îi ofere un contract.

Este vorba, de exemplu, despre faptul că atacantul ar semna gratis, din postura de jucător liber de contract, Neymar fiind totodată pregătit să accepte un salariu rezonabil pentru a putea să revină în Spania.

Mutarea nu va fi ușor realizat, dar cei de la Sport.es sunt convinși că Pini Zahavi va face tot posibilul, iar dacă prestațiile lui Neymar vor fi dintre cele mai bune, staff-ul tehnic al Barcelonei ar putea fi convins să-l reprimească pe Camp Nou. Atuurile brazilianului e că ar sosi gratis, din postura de jucător liber de contract, iar salariul pe care îl cere nu e nicidecum unul mare, sud-americnaul asigurând viitorul generaţiilor următoare din familia sa graţie contractului avut anterior la Al-Hilal.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.