Nigeria a câștigat medaliile de bronz la Cupa Africii pe Națiuni. În finala mică, „super-vulturii” au câștigat la seria loviturilor de departajare Egiptul, vedetele Marmoush și Salah ratând de la punctul cu var. Marea finală, care va decide campioana continentală, are loc în această seară.
După ce au pierdut în semifinale, Egipt și Nigeria s-au bătut pentru locul trei al podiumului. Miza nu mai era atât de mare, așa că ambele naționale și-au ținut câteva dintre vedete pe banca de rezervă din primul minut. La majoritatea capitolelor a fost un echilibru aproape perfect, Nigeria având ocazii ceva mai periculoase. Golurile au lipsit la expirarea timpului de joc, așa că au urmat loviturile de departajare. După ce Dele-Bashiru nu a înscris primul penalty la nigerieni, căpitanul egiptean, Mohamed Salah a ratat și el execuția.
Culmea este că și cealaltă mare vedetă a faraonilor, Omar Marmoush, nu a înscris de la punctul cu var, portarul Stanley Nwbali apărând șuturile. În schimb, Adams, Simon, Iwobi și Ademola Lookman au marcat, iar Nigeria a câștigat finala mică.
Nigeria a câștigat a noua oară în istorie bronzul la Cupa Africii. În total, „super-vulturii” au 17 medalii la cea mai importantă competiție de pe continent, exact ca și Egipt, liderele la acest capitol. Doar că faraonii au fost campioni de șapte ori, iar nigerienii doar de trei. Noua regină a Africii se decide în această seară, când gazda Maroc joacă la Rabat împotriva Senegalului.
