Dezastru in Supercupa Europei pentru detinatoarea trofeului Ligii Campionilor, Chelsea Londra. Aristocratii au fost umiliti cu 4 la 1 de catre castigatorii Europa League, spaniolii de la Atletico Madrid. Eroul meciului a fost columbianul Radamel Falcao, autor a trei goluri.



Atletico Madrid a dat de pamant cu Chelsea aseara la Monte Carlo in Supercupa Europei. Madrilenii au inceput cum nu se poate mai bine partida si au deschis scorul inca in minutul 7, prin Radamel Falcao. Peste alte 12 minute columbianul a mai marcat odata.



Falcao insa nu s-a oprit aici. Golgheterul ultimelor doua editii ale Ligii Europa si-a continuat recitalul si a trimis balonul pentru a treia oara in poarta lui Cech.

In repriza a doua, Atletico Madrid a ridicat scorul la 4 la 0, Miranda trecandu-si si el numele pe tabela de marcaj. Onoarea celor de la Chelsea a fost salvata de fundasul Gary Cahill, care a reusit sa inscrie pentru 4 la 1.

Aceasta este ultima editie a Supercupei Europei care se disputa la Monte Carlo, pana acum gazda traditionala a intalnirilor dintre castigatoarele celor doua competitii continentale intercluburi. UEFA a decis ca, incepand cu anul viitor, duelul pentru acest trofeu sa se desfasoare si in alte orase.

In 2013, Supercupa Europei va avea loc la Praga.