Noapte nebună în liga nord-americană de baschet. Cinci partide au fost decise în ultimul minut, iar în câteva meciuri, coșul care a stabilit câștigătoarea, a venit odată cu sunetul sirenei.
Orlando Magic și Portland Trail Blazers se aflau la egalitate, cu mai puțin de două secunde rămase până la sfârșitul meciului. Desmond Bane a fost magicianul celor de la Orlando, reușind o aruncare de trei puncte de la distanță odată cu sirena, care a anunțat sfârșitul partidei. A obținut victoria în ultima fracțiune de secundă și Miami Heat. Cu o secundă înainte de final, echipa din Florida conducea cu 138 la 135 formația Cleveland Cavaliers, iar Mitchell a egalat. Rămăseseră patru zecimi de secundă, când Miami a creat o fază spectaculoasă. Andrew Wiggins a băgat mingea în coș și a smuls victoria.
Și lidera Conferinței de Est, Detroit Pistons, a înregistrat o victorie fantastică. Mai întâi, echipa a egalat la ultima fază.
Iar în reprizele adiționale a forțat și a învins-o pe Washington Wizards. Liderul celor de la Detroit, Cade Cunningham, a fost de neoprit, stabilind un propriu record de 46 de puncte în NBA.
Tot noaptea trecută, cel mai înalt jucător al ligii, Victor Wembanyama a adunat 38 de puncte și 12 recuperări pentru San Antonio Spurs, care a trecut dramatic cu 121 la 117 de Chicago Bulls.
În timp ce, Giannis Antetokounmpo, care este cel mai bun marcator al ligii, a dus-o pe Milwaukee Bucks spre o victorie cu 116 la 114 contra celor de la Dallas Mavericks. Grecul de origine nigeriană a semnat 30 de puncte.

