Nottingham Forest și Aston Villa au spălat din rușinea echipelor engleze în Liga Campionilor și s-au calificat în sferturile Europa League. Totodată, Real Betis și Freiburg și-au demolat adversarele, după ce în prima manșă a optimilor pierduseră. Cel mai dramatic a fost returul sută la sută italian dintre AS Roma și Bologna. După 3 la 3 în timpul regulamentar, totul s-a decis în prelungiri.

În primul meci dintre Bologna și AS Roma a fost 1 la 1, iar italienii s-au dezlănțuit în returul de pe Stadio Olimpico. Oaspeții au dat lovitura la jumătatea primei reprize, Jonathan Rowe șutând impecabil, iar apoi fundașul Ndicka a egalat. Bologna a condus cu 3 la 1, după penalty-ul lui Bernardeschi și torpila lui Castro. Însă, și de această dată AS Roma a egalat. Donyell Malen a înscris și el de la 11 metri, iar căpitanul lupilor, Lorenzo Pellegrini a făcut 3 la 3. Drama a continuat în reprizele de prelungiri, unde Nicolo Cambiaghi a smuls victoria pentru Bologna.

Bologna va avea o altă dublă manșă infernală în sferturi, împotriva englezilor de la Aston Villa. Britanicii au trecut de Lille cu scorul general de 3 la 0. Cluburile engleze au trăit un coșmar în Champions League, patru din cinci fiind eliminate, dar în Liga Europei, Villa, dar și Nottingham Forest au confirmat așteptările. Nottingham a avut o bătălie de infarct cu Midtjylland, care a învins cu 1 la 0 în primul meci, dar a pierdut cu 1 la 2 în retur. Câștigătoarea s-a decis la seria loviturilor de departajare, unde Nottingham a învins cu 3 la 0. Și Nottingham va avea un duel cât o finală, urmând să dea piept cu Porto. După 2 la 1 în deplasarea cu Stuttgart, lusitanii s-au impus și în retur cu 2 la 0.

În paralel, lidera fazei de grupă unică, Olympique Lyon, a fost eliminată în optimi de Celta Vigo. În tur a fost 1 la 1, iar pe terenul francezilor, totul a mers prost, Niakhate fiind eliminat în minutul 19. Celta a profitat de superioritate și a câștigat cu 2 la 0, urmând să se întâlnească cu Freiburg. Nemții au pierdut neașteptat prima partidă cu Genk, dar au spulberat echipa belgiană în retur, scor 5 la 1. În mod similar, Real Betis a distrus formația elenă, Panathinaikos.

Spaniolii au înscris un gol mai frumos ca altul și s-au impus cu 4 la 0 pe teren propriu, după ce pierduseră cu 0 la 1 primul duel. Betis va juca în sferturile Ligii Europei cu Braga, care miercuri a revenit miraculos în dubla cu Ferencvaros. Maghiarii au câștigat cu 2 la 0 prima confruntare, dar în returul din Portugalia, Braga a triumfat, scor 4 la 0. Urmează disputele din faza sferturilor, prima manșă fiind programată pe 8 și 9 aprilie, iar retururile, exact peste o săptămână.