Noua editie a Ligii Campionilor a debutat in aceasta seara. Conform caselor de pariuri, favorite la castigarea competitiei sunt gruparile Bayern Munchen si Manchester City, in timp ce detinatoarea titlului, Real Madrid, nu se afla nici macar in top 3. 

Carlo ANCELOTTI, ANTRENOR “REAL MADRID”: “Consider ca este un semn bun ca ne dau sanse mici. Anul trecut ne-au dat chiar mai putine sanse la victorie. In acest sezon statistica e mai buna.”

Antrenorul echipei madrilene considera ca discipolii sai isi vor putea apara titlul, daca vor avea parte de mai putina presiune. Campioana Spaniei debuteaza astazi in faza grupelor intr-un meci contra gruparii Celtic Glasgow, iar in clasamentul favoritelor la castigarea trofeului, ocupa locul cinci. 

Pe primele pozitii se afla Bayern Munchen si Manchester City. Conform expertilor, Erling Haaland, care este unul dintre cei mai in forma atacanti din lume, poate juca rolul decisiv in succesul echipei din Manchester.

Pep GUARDIOLA, ANTRENOR “MANCHESTER CITY”: “ Daca vom pune tot greul pe umerii lui Haaland nu vom castiga Liga Campionilor. Deci noi trebuie sa jucam bine, sa cream ocazii ca el sa marcheze goluri.”

Treapta a treia in top este ocupata de campioana Frantei, Paris Saint-Germain, care dispune de unul dintre cele mai valoroase loturi. 

Christopher GALTIER, ANTRENOR “PARIS-SAINT GERMAIN”: “ Faptul ca echipa are ambitia de a castiga titlul este ceva normal, dar nu cred ca suntem favoriti in acasta competitie.”

PSG va disputa duelul contra formatiei Juventus Torino, partida fiind capul de afis al acestei seri din Liga Campionilor. Pentru tehnicianul Christoper Galtier va fi primul meci in cupele europene la carma gruparii din Paris.