Noul Messi sau Lamine Yamal va fi căutat la București. FC Barcelona a deschis o academie în capitala României, fiind primul centru de pregătire al catalanilor peste Prut. La inaugurare a participat președintele clubului spaniol, Joan Laporta.

Joan Laporta a venit la București pentru a tăia panglica noii academii. Renumitul președinte de la  FC Barcelona a încercat să spună câteva cuvinte în limba română și și-a cerut scuze că a vorbit catalana la evenimentul din capitala României, pe care a numit-o o țară fotbalistică.

Joan LAPORTA, PREȘEDINTELE CLUBULUI „FC BARCELONA”: „ Sunt încântat. Mi-aș fi dorit foarte mult să vorbesc limba română pentru că mi-ați ajuns la inimă fiecare dintre voi.”

Directorul academiei Barca din România a devenit Florin Răducioiu, fost mare jucător, membru al Generației de Aur, care a evoluat la marea rivală a Barcelonei, Espanyol.

Florin RĂDUCIOIU, DIRECTORUL ACADEMIEI „FC BARCELONA” LA BUCUREȘTI: „ Este un moment unic în România, iar asta ne stimulează din ce în ce mai mult să fim cât mai buni și să facem lucrurile cât mai bine. Acesta este obiectivul nostru, de a încerca să dăm un jucător la La Masia în câțiva ani. Este obiectivul numărul unu.”

Vestea reprezintă o oportunitate uriașă pentru toți copiii care se visează mari fotbaliști, nu doar din România, ci și din Republica Moldova. De fapt, România este a treia țară europeană în care Barcelona deschide academii de acest gen. Clubul, cu o metodologie de învățare aparte și o filosofie unică, are peste 30 de centre de pregătire pe toate continentele.

Specialiștii catalani au început munca la București, unde academia s-a confruntat cu un număr imens de doritori. 
Școala Barcelonei a lansat de-a lungul timpului numeroși fotbaliști legendari ca Leo Messi, Andres Iniesta, Sergio Busquets și Xavi Hernandez. La Masia se poate lăuda ți cu o nouă generație de staruri, Lamine Yamal, Gavi, Fermin Lopez și Pau Cubarsi fiind doar câțiva dintre jucătorii, care evoluează la echipa mare.