A treia oara a fost cu noroc pentru Daniil Medvedev: rusul a reusit sa castige primul Grand Slam din cariera dupa o evolutie entuziasmanta in fata lui Novak Djokovic. Al doilea favorit al competitiei de la Flushing Meadows a surprins intreaga lume a tenisului invingandu-l cu 3-0 la seturi (6-4, 6-4, 6-4) pe cel care se afla la o singura victorie distanta de doborarea mai multor recorduri.

Medvedev a inceput perfect finala de la New York: a facut break inca din primul game al partidei si nu si-a pierdut serviciul pana la sfarsitul setului (6-4).

Situatia nu era una noua pentru Djokovic. Sarbul a pierdut primul set si in precedentele patru confruntari de la US Open (cu Nishikori, Brooksby, Berrettini si Zverev), dar a reusit sa revina de fiecare data si sa se impuna fara prea mari probleme.

Medvedev a parut a fi insa facut din alt material: rusul a reusit sa mentina nivelul ridicat, i-a trimis mereu mingea inapoi lui Nole si liderul mondial a comis mai multe erori decat ne-a obisnuit. Dupa alte doua 53 de minute de joc, Daniil a castigat setul secund reusind sa salveze cinci mingi de break si impunandu-se la retur in al cincilea game (6-4).

Medvedev a pornit in tromba in setul al treilea, a facut doua break-uri si a ajuns in pozitia de a servi pentru castigarea trofeului. Aflat la un singur punct distanta de victorie, Daniil a cedat sub presiune (deranjat si de zgomotul din tribune), a comis doua duble greseli la rand si Nole a redus din diferenta (5-4). Rusul a mai obtinut doua mingi de meci in urmatorul game de serviciu, a mai facut o dubla, dar a reusit sa faca pasul decisiv (6-4) si sa obtina primul trofeu de Grand Slam din cariera.


Statistica partidei dintre Daniil Medvedev si Novak Djokovic:

Asi: 16 - 5

Duble greseli: 9 - 3

Puncte jucate cu primul serviciu: 58% - 54%

Puncte castigate cu primul serviciu: 81% - 80%

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 58% - 40%

Puncte de break castigate: 4/8 - 1/6

Puncte castigate la fileu: 6/12 - 31/47

Erori nefortate: 31 - 38

Lovituri castigatoare: 38 - 27.


 

Daniil Mevedev, traseul de la US Open

Turul I: 6-4, 6-3, 6-1 vs Richard Gasquet (79 ATP)

Turul II: 6-4, 6-1, 6-2 vs Dominik Koepfer (57 ATP)

Turul III: 6-0, 6-4, 6-3 vs Pablo Andujar (74 ATP)

Optimi: 6-3, 6-4, 6-3 vs Daniel Evans (27 ATP)

Sferturi: 6-3, 6-3, 4-6, 7-5 vs Botic Van De Zandschulp (117 ATP)

Semifinale: 6-4, 7-5, 6-2 vs Felix Auger-Aliassime (15 ATP)

Finala: 6-4, 6-4, 6-4 vs Novak Djokovic (1 ATP).


De stiut:
 

  • Pentru Daniil Medvedev este al 13-lea titlu din cariera (al patrulea din 2021, dupa Marsilia, Mallorca si Toronto).
  • Rusul a jucat a treia finala de Grand Slam din cariera: a pierdut in ultimul act la US Open 2019 (vs Rafael Nadal) si la Australian Open 2021 (vs Novak Djokovic).
  • Daniil Medvedev este primul tenismen in mai mult de un deceniu care castiga US Open pierzand doar un set pe tot parcursul turneului.
  • Novak Djokovic a ratat sansa de a face Marele Slam, adica de a castiga cele patru turnee de Grand Slam intr-un an. Sarbul s-a impus la Australian Open, Wimbledon si Roland Garros.

     
  • Daca ar fi triumfat la US Open, Djokovic ar fi obtinut al 21-lea titlu de Grand Slam si i-ar fi depasit pe rivalii Roger Federer si Rafael Nadal.
  • Daniil Medvedev va primi 2.5 milioane de dolari si 2.000 de puncte in clasamentul ATP, iar Djokovic 1.25 de milioane de dolari si 1.200 de puncte ATP.
Sursa: