Emotii pentru Novak Djokovic la Turneul Campionilor. Sarbul l-a invins cu greu pe polonezul Hubert Hurkacz, dar calificarea in semifinalele Turneului Campionilor a depins de celalalt meci al grupei. Jannik Sinner care era deja calificat a obtinut victorie in fata lui Holger Rune si l-a ajutat si pe Djokovic sa ajunga in careul de asi.
Prezent pentru un singur meci la Torino, in locul accidentatului Stefanos Tsitsipas, Hubert Hurkacz i-a pus probleme serioase liderului mondial, Novak Djokovic. Dupa doua ore si sase minute de joc, sarbul s-a impus totusi in trei seturi, scor 7 la 6, 4 la 6 si 6 la 1.
Dar victoria nu ii dadea siguranta calificarii in semifinale pentru ca depindea de celalalt meci al grupei. In cazul in care Holger Rune se impunea in fata lui Jannik Sinner, cei doi mergeau impreuna in careul de asi. Totusi italianul l-a invins pe Rune si l-a ajutat si pe Novak Djokovic sa se califice in penultimul act al competitiei ce se desfasoara la complexul Pala Alpitour din Torino. Jucatorul pregatit de Darren Cahill s-a impus dupa doua ore si jumatate de joc in fata danezului, scor 6 la 2, 5 la 7 si 6 la 4.
Sinner a terminat pe prima pozitie in Grupa Verde cu 3 victorii in 3 meciuri si se va duela in semifinale cu jucatorul de pe locul 2 din Grupa Rosie. Acolo Daniil Medvedev este calificat deja in runda urmatoare. In ultima runda din Grupa Rosie, Medvedev se va duela cu Carlos Alcaraz, iar Alexander Zverev il va intalni pe Andrey Rublev – rusul fiind deja eliminat.
Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.

