Novak Djokovic va juca în optimile de la Wimbledon, după o victorie dificilă contra australianului Alexei Popyrin. Meciul a durat peste trei ore.

Alexei Popyrin a avut câștig de cauză în primul set, când a reușit un break la scorul de 3 la 3. Novak Djokovic a mărit turațiile, s-a impus în următoarele trei acte și a pus punct meciului. Sârbul, de 7 ori campion la Wimbledon, s-a dat și în spectacol, atunci când fanii din Londra au întrerupt meciul pentru a se bucura de calificarea naționalei Angliei în semifinalele de la EURO 2024.

Djokovic va avea un test dificil în optimi, urmând să joace cu Holger Rune, care este cu 16 ani mai tânăr. Danezul a avut un meci thriller contra francezului Quentin Halys. Rune a pierdut primele două seturi, dar a revenit formidabil și a smuls victoria în cinci acte. Între timp, neamțul Alexander Zverev, care este al patrulea favorit, l-a eliminat pe britanicul Cameron Norrie cu scorul general de 3 la 0. În ultimul set, s-a jucat la tie-break, scorul final fiind de 17 la 15.

Printre favoriții care au mai acces ieri în optimi se numără Daniil Medvedev și Taylor Fritz. Tenismenii se bat pentru trofeu și marele premiu bănesc în valoare de circa 3,2 milioane de euro.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.