O noua medalie pentru Republica Moldova la Campionatul European de lupte de pana la 23 de ani. Irina Ringaci a obtinut bronzul in categoria de 68 de kilograme, dupa o victorie clara in fata unei italience.

Irina Ringaci nu a avut mila de adversara sa in finala mica a competitiei continentale de la Bucuresti. Dupa 1 minut si jumatate de lupta in fata Laurei Godino, sportiva noastra a reusit sa o puna la podea pe italianca. Dupa cateva procedee incontinuu, campioana europeana si mondiala din 2021, a castigat cu 10 la 0.

Tot ieri, o alta reprezentanta a Centrului Sportiv de Pregatire a Loturilor Nationale, Mihaela Samoil, a cedat in duelul pentru medalia de bronz in fata azerei Elnura Mammadova si s-a clasat in final pe locul 5.

Anterior, la competitia de la Bucuresti, luptatorul de stil greco-roman Alexandrin Gutu a cucerit aurul, in limita categoriei de 77 de kilograme, iar o alta distinctie de bronz a fost cucerita de Vitalie Eriomenco. La Campionatul European din Bucuresti, destinat sportivilor de pana la 23 de ani, care se incheie pe 19 martie, Moldova este reprezentata de 7 luptatori de stil greco-roman, patru concurente in proba de lupte feminine si zece sportivi in concursul de lupte libere.