O românca da, alta ba. Sorana Cârstea s-a calificat în turul secund la turneul de WTA 500 Korea Open, în timp ce Jaqueline Cristian a pierdut în fața Emmei Răducanu la competiția din Seul. Acum, Cârstea se va duela cu favorita principală, poloneza Iga Swiatek.

În timp ce unele dintre cele mai bune tenismene se bat pentru marele trofeul de la Billie Jean King Cup, celelalte jucătoare se duelează la Openul Korean din Seul. Britanica cu origini române Emma Răducanu tenismenă de pe locul 33 mondial, s-a calificat astăzi în turul secund după ce a trecut într-un meci crâncen din două seturi, de Jaqueline Cristian. Cea mai bună româncă din topul WTA ajunsă pe poziția 41 în top a fost în avantaj în ambele seturi având 3 la 1, însă de fiecare dată Răducanu a revenit. După mai bine de două ore, englezoaica s-a impus cu 6 la 3 și 6 la 4.

Emma Răducanu, a opta favorită a turneului din Seul, o va întâlni în optimi pe cehoaica Barbora Krejcikova.
Tot în primul tur al turneului de categorie WTA 500 Korea Open, de la Seul, a jucat astăzi și o altă româncă. Sorana Cârstea s-a calificat în optimile de finală, după ce a învins-o pe rusoaica Anastasia Zaharova. Ajunsă la 35 ani, Cârstea a avut nevoie de doar 65 de minute de joc pentru a trece în doua seturi cu 6 la 3 și 6 la 1.

Sorana Cârstea şi-a asigurat un cec de peste 15 mii de dolari şi o va înfrunta în optimi pe poloneza Iga Swiatek, principala favorită de la Seul şi numărul doi mondial.