Batalia pentru titlul de cel mai puternic om din Moldova a inceput. Ieri au avut loc primele probe ale competitiei Gladiator Challenge, unde s-au aruncat in lupta o suta de sportivi profesionisti si amatori. Doar 30 dintre acestia au trecut de prima zi de concurs, azi urmand sa fie desemnat marele castigator.
Cei 100 de gladiatori au trecut prin patru probe de foc aseara, cand a inceput competitia. Prima provocare a fost o structura circulara de bare fixe, pe care participantii au trebuit sa se miste in timp ce atarna.
Intr-o alta proba, concurentii s-au impartit pe echipe. Acestia au trebuit sa incarce 10 saci a cate 40 de kilograme intr-o blindata, din dotarea Armatei Nationale, dupa care sa o traga cu ajutorul unei funii, pentru ca mai apoi sa o impinga.
Printre concurenti s-au numarat numerosi sportivi de performanta din tara noastra, care au recunoscut ca nu le-a fost deloc usor.
Marin ROBU, HALTEROFIL: „A fost foarte obositor. Nu ne-am asteptat sa fie atat de greu. La inceput, parca nu se misca masina. Am depus foarte mult efort pana am castigat.”
Daniel LUNGU, HALTEROFIL: „Am avut acelasi ritm toata echipa si am ajuns la final primii.”
Maxim BOLOTOV, LUPTATOR DE KICKBOXING: „Pentru ce am venit aici?! Ca sa ne aratam puterea, forta vitejeasca ”
Din cei o suta de pretendenti la titlu, doar 30 s-au calificat pentru cele sapte probe, care au loc astazi.
Valeriu MIRCEA, LUPTATOR DE MMA: „E ceva nou pentru mine. Imi place mult aceasta competitie si sper sa castig trofeul, sa il iau acasa.”
Toate fetele care s-au avantat in lupta au fost eliminate in urma concursurilor desfasurate aseara.
Olga COSAREV, ANTRENOR DE FITNESS:„Obiectiv, noi ca fete intelegeam ca in prima proba nu vom putea fi lidere, vom fi doar frumoase.”
Marina PEIOGLO, DANSATOARE: „A fost o adrenalina neobisnuita, asa nu m-am simtit inca niciodata la o competitie.”
Castigatorul Gladiator Challenge se va alege cu marele trofeu, un premiu in valoare de o suta de mii de lei si titlul de cel mai puternic om din tara. Invitatul de onoare al ceremonei de incheiere este luptatorul roman, Catalin Morosanu. Competitia se desfasoara la Arena Chisinau din comuna Stauceni.