Cristi Chivu a devenit, în mod oficial, noul antrenor al lui Inter, finalista Champions League de anul acesta. Antrenorul a semnat un contract pe două sezoance cu nerazzurrii , cu un salariu de 2,5 milioane de euro pe an, principalul obiectiv din viitoarea stagiune fiind cucerirea titlului în Serie A, scrie eurosport.ro.

Cristian Chivu este noul antrenor al lui Inter Milano. Clubul italian a anunțat astăzi oficial că românul va prelua echipa pentru următoarele două sezoane, Gazzetta dello Sport lansând această informație încă din cursul zilei de joi.

Tehnicianul român, în vârstă de 44 de ani, a ajuns vineri dimineață la sediul clubului pentru a semna contractul valabil până în 2027, cu un salariu de 2,5 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri. La fața locului s-au aflat și președintele Beppe Marotta și directorul sportiv Piero Ausilio.

Simone Inzaghi, 49 de ani, cel care a pregătit echipa în acest sezon, dar a ratat la limită toate trofeele, a semnat un contract pe doi ani şi va debuta la Al-Hilal cu prilejul Cupei Mondiale a Cluburilor din Statele Unite (14 iunie - 13 iulie).

Inter a ajuns la un acord cu antrenorul român, care a semnt un contract valabil pe următoarele două sezoane. Fostul căpitan al echipei naționale va debuta în mai puțin de două săptămâni pe banca echipei la care a jucat 7 ani, la Campionatul Mondial al Cluburilor.

Trecerea lui Cristi Chivu la Inter marchează un pas important atât în cariera de antrenor, cât și din punct de vedere financiar. Inițial s-a vehiculat că antrenorul român ar fi acceptat un salariu anual de 2 milioane de euro, însă informațiile actualizate indică altceva.

Mai exact, Chivu va încasa 2,5 milioane de euro pe sezon, însă așteptările vor fi pe măsură. Tehnicianul are ca obiectiv cucerirea titlului în Serie A, dar și câștigarea Ligii Campionilor, competiție în care Inter a cedat sezonul trecut în finală, scor 0-5 în fața celor de la PSG.

Cristi Chivu are o legătură solidă cu clubul milanez. După încheierea carierei de jucător, el a activat în cadrul academiei Inter, conducând cele mai importante grupe de juniori. Acum, va face marele pas spre echipa de seniori, după ce a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare.

Perioadele petrecute de Cristi Chivu ca antrenor la echipele de tineret ale lui Inter:

Inter U17 (iulie 2019 – august 2020): aproximativ 1 an

Inter U18 (septembrie 2020 – iunie 2021): ~10 luni

Inter Primavera (U19/U20) (iulie 2021 – iunie 2024):

Inter (iunie 2025)

Cristi Chivu, antrenorul lui Inter! Românul a semnat pe două sezoane cu echipa pentru care a jucat 7 ani

Ajungerea lui Cristi Chivu la Inter este cea mai mare veste pentru fotbalul românesc din acest secol. Inter e un colos al Europei, echipa care a jucat două finale de Champiosn League în ultimii 3 ani și care în sezonul recent încheiat a visat până în mai la repetarea performanței uriașe de acum 15 ani. Din păcate pentru ei, "nerrazzurii" nu s-au ales cu nimic, pierzând în semifinalele Cupei Italiei contra marii rivale AC Milan, pierzând titlul în fața lui Napoli și finala Champiosn League în fața lui PSG. Așadar, Chivu preia o echipă rănită în orgoliu, dar care are o istorie fantastică și un lot deosebit de valoros, cu care se poate bate și în sezonul următor pentru trofee importante.

Cristi Chivu are o experiență de numai câteva luni la nivel de seniori, dar salvarea Parmei de la retrogradare i-au determinat pe oficialii lui Inter să meargă pe mâna sa. Trebuie spus că românul a fost a doua variantă, după Cesc Fabregas, dar ibericul a preferat să continue la Como, unde e și acționar.

Chivu este al doilea antrenor român care ajunge pe banca Interului, după Mircea Lucescu. Actualul selecționer a rezistat doar câteva luni la cârma "nerrazzurilor", în sezonul 1998-1999.

Deși numirea sa în funcția de antrenor la clubul de pe Meazza poate părea surprinzătoare, trebuie spus că fostul fundaș era de mult considerat compatibil cu acest post. El și-a început cariera de antrenor la academia clubului din capitala Lombardiei și a avut un mare succes. În sezonul 2021-2022 a câștigat titlul în Serie A cu echipa U19, ceea ce a reprezentat un mare plus pe CV-ul său.

La Parma, Chivu a reușit să-și îndeplinească obiectivul cu o echipă foarte tânără. Acest fapt, pe lângă abilitatea de a lucra cu tinerii demonstrată la Academia lui Inter, au contat probabil foarte mult în alegerea conducerii. Inter are o echipă destul de îmbătrânită, motiv pentru care nu a mai avut suflu pe final de sezon, iar Chivu va avea misiunea de a integra tinere talente pentru a creearea unui echilibru la nivel de lot.

Prima mare provocare pentru Cristi Chivu în noul său rol va fi Campionatul Mondial al Cluburilor. Inter va debuta pe 18 iunie, contra mexicanilor de la Monterrey, echipa unde joacă Sergio Ramos. În grupă, vicecampioana Italiei va mai juca împotriva niponilor de la Urawa și argentinienilor de la River Plate, astfel că o calificare în optimile de finală nu ar trebui să fie o problemă pentru italieni.

Chivu, al 4-lea antrenor "crescut" de Inter care ajunge pe banca echipei de seniori

Ascensiunea lui Cristi Chivu este una fabuloasă. În urmă cu un an acesta își încheia contractul cu Inter Primavera și lua decizia de a se despărți de formația sa de suflet pentru a-și croi propriul drum în anternorat, așteptând oferta perfectă de la o echipă de seniori.

Răbdarea lui Chivu a fost răsplătită, iar acesta a semnat cu Parma în februarie, după aproape 7 luni de inactiviate. După ce a reușit să o salveze pe Parma de la retrogradare, Chivu revine la Inter, de această dată ca antrenor al echipei de seniori, la mai puțin de un an de când părăsea formația de tineret.

Chivu devine astfel doar al patrulea antrenor din istoria cubului milanez care a antrenat mai întâi echipele de juniori ale nerazzuriilor, conform Gazzetta dello Sport. Primul a fost Giovanni Invernizzi, care a fost promovat direct de la Primavera în 1970 și a reușit să cucerească titlul în acel sezon.

Inter a mai adus un fost antrenor de la tineret în 1994. La 3 ani distanță după ce și-a încheiat aventura la juniori, Gianpiero Marini a devenit antrenorul lui Inter pentru o jumătate de sezon. Ultimul astfel de tehnician a fost Andrea Stramaccioni, adus direct de la tineret în 2012. Acesta a bifat un sezon și jumătate pe banca milanezilor fără performanțe notabile.

Astfel, rămâne de văzut cum se va desfășura povestea lui Chivu pe banca lui Inter, de la fotbalistul care aproape și-a dat viața pe teren pentru această echipă, la antrenorul care va iniția o nouă eră pe "Giuseppe Meazza".