Coco Gauff o învinge pe Jasmine Paolini cu 6-3, 6-2 la Turneul Campioanelor de la Riad și rămâne în cursa pentru semifinale. Campioana en-titre va juca joi contra Arynei Sabalenka pentru calificare. Paolini este eliminată. Gauff semnează o nouă premieră pentru tenisul american după 23 de ani, scrie eurosport.ro
Coco Gauff rămâne în cursă pentru semifinale la Turneul Campioanelor, după o victorie clară, 6-3, 6-2, în fața italiencei Jasmine Paolini, marți, la Riad. Campioana en-titre a dominat autoritar și și-a luat revanșa după ce pierduse trei dintre ultimele patru dueluri directe cu jucătoarea din Italia.
Succesul e cu atât mai valoros cu cât vine în două seturi și o menține pe americancă în lupta pentru calificare. Gauff o va înfrunta joi pe Aryna Sabalenka, într-un meci decisiv pentru accederea în semifinale, în timp ce Paolini părăsește competiția după două înfrângeri.
Coco Gauff continuă lupta pentru semifinale la Turneul Campioanelor
La doar 21 de ani, Gauff continuă să bată recorduri: e cea mai tânără jucătoare care reușește cel puțin zece victorii împotriva adversarelor din Top 10 într-un sezon, după Iga Swiatek (2022), și cea mai tânără americană care face asta de la Serena Williams, în 2002, la 23 de ani distanță.
În plus, devine doar a treia jucătoare din SUA din Era Open care înregistrează peste 30 de victorii pe hard, trei ani la rând (2023–2025), după Lindsay Davenport și Serena Williams. Cu un bilanț impresionant de 48–15 în 2025, Gauff confirmă încă o dată că locul din clasament - 3 - este binemeritat, în ciuda înfrângerii încasate în primul meci de la Riad, în fața compatrioatei sale, Jessica Pegula.

