Paris Saint-Germain a dat din nou lovitura. Aseara, parizienii au cucerit Cupa Ligii franceze la fotbal, dupa ce a invins-o in finala pe Olympique Lyon cu scorul de 6 la 5, la loviturile de departajare. Astfel, acesta a devenit al 4-lea sezon din ultimele 6, in care ei cuceresc toate cele 3 trofee nationale.
Finala Cupei Ligii Frantei a fost decisa la loviturile de departajare, dupa ce scorul a fost nul, 0 la 0, pana in minutul 120. Dupa cate 5 penalty-uri transformate de fiecare echipa, goalkeeper-ul PSG-ului, Keylos Navas, a iesit la rampa si a aparat executia lui Bertrand, iar Sarabia a marcat golul care le-a adus parizienilor a 4-a tripla din ultimii 6 ani.
Formatia antrenata de Thomas Tuchel incheie astfel un sezon in care a castigat toate trofeele pe plan intern, Trofeul Campionilor, campionatul, Cupa Frantei si Cupa Ligii franceze.
Cu toate acestea, PSG are motive mari de ingrijorare in vederea meciului cu Atalanta, din sferturile UEFA Champions League. Asta dupa ce Mbappe s-a accidentat si nu va evolua impotriva italienilor. Partida dintre cele doua grupari este programata pe 12 august.