Participanta la Jocurile Olimpice de la Paris, Irina Rîngaci este pe cale să își apere titlul de campionă mondială la lupte în categoria de până la 23 de ani. Aceasta s-a calificat ieri în finala turneului intercontinental, iar astăzi va lupta pentru aur.
Irina Rîngaci a început turneul din postura de mare favorită a categoriei de până la 65 de kilograme. Moldoveanca a avut un prim meci dificil, contra unei nipone aflate pe locul secund în topul mondial, după care a urmat victoria clară împotriva unei adversare din Kîrgîzstan. Moldoveanca a avut nevoie de mai puțin de un minut și jumătate pentru a învinge.
Și duelul din semifinale a fost câștigat lejer de Irina Rîngaci. Luptătoarea din Moldova a adunat repede zece puncte în bătălia cu o indiancă și s-a calificat în marea finală.
Irina Rîngaci este campioana europeană și mondială în exercițiu printre sportivele de până la 23 de ani. Moldoveanca va lupta ca să își apere titlul cu rusoiaca Alina Kasabieva, care deține câteva medalii de aur la junioare. Finala are loc în această seară, iar pentru Rîngaci este ultimul turneu Under 23 la care poate participa, ținând cont de vârstă. La Tirana urmează concursul de lupte libere, unde Moldova are opt reprezentanți. În prima parte a competiției au evoluat luptătorii de stil greco roman, Alexandrin Guțu și Vitalie Eriomenco, devenind campioni mondiali.

