Partida dintre Anglia și Serbia s-a lăsat cu ciocniri dure ale fanilor celor două naționale înaintea fluierului de start. Suporterii s-au bătut în fața unui bar, aruncând cu tot ce le cădea în mână. Un fan britanic și un polițist au fost răniți, potrivit presei germane.

A fost haos la Gelsenkirchen. În fața localului unde erau cele două grupuri de microbiști au zburat mese, scaune, sticle și orice alte obiecte aflate prin preajmă.

Spiritele s-au calmat, după ce au intervenit circa 200 de polițiști. Unul dintre aceștia, dar și un fan britanic au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma altercațiilor. Cel puțin șapte sârbi au fost arestați.

Presa germană scrie că în zonă s-ar fi aflat și câțiva albanezi, veniți din Dortmund de la meciul naționalei lor contra Italiei. Aceștia ar fi fost implicați la izbucnirea haosului.

Dale RANDAL, MARTOR: „ Era multă gălăgie, cântece și din senin au început să fie aruncate sticle. Nu sunt sigur din cauza cărei părți au izbuncit incidentele, dar totul a degenerat. Dintr-odată erau scaune, mese și bătăi între sârbi și englezi.”

Au fost incidente și la Hamburg. Un bărbat a atacat câțiva turiști, dar și polițiștii cu un topor și un cocktail Molotov.

Reprezentanții forțelor de ordine l-au împușcat pentru a-l imobiliza, după care individul a fost transportat la spital.

Tot la Hambrug, s-au făcut remarcați fanii olandezi. Zecii de mii de batavi au venit la partida contra Poloniei, iar înainte de meci au făcut spectacol, colorând străzile în oranj.

Organizatorii Campionatului European au estimat că aproximativ 12 milioane de turiști vor vizita Germania  în această perioadă în special zonele  destinate fanilor.