Partida de aseara dintre Danemarca si Belgia a fost intrerupta pret de cateva secunde pentru a-i aduce un omagiu lui Christian Eriksen. Toti jucatorii si arbitrii, alaturi de cei 25 de mii de fani, care s-au ridicat in picioare, au aplaudat, pentru a-l incuraja pe fotbalistul danez, ce a suferit acum cateva zile un stop cardiac chiar pe teren.

Toti cei prezenti pe stadionul Parken din Copenhaga, unde s-a disputat partida dintre Danemarca si Belgia, s-au ridicat in picioare in minutul 10 al intalnirii, exact ca numarul de pe tricoul de la nationala purtat de Christian Eriksen. 

Circa 25 de mii de spectatori, in frunte cu jucatorii si arbitrii, au aplaudat furtunos pentru a-l incuraja pe fotbalistul de 29 de ani. Fanii danezi au afisat si un banner urias in tribune, pe care era notat: “Toata Danemarca este cu tine, Christian!”.

Christian Eriksen va fi spus unei interventii chirurgicale, pentru a-i fi implantat un defibrilator cardiovascular, pentru a-l ajuta sa treaca peste problemele de ritm cardiac. 

Acum cateva zile, fotbalistul de 29 de ani a suferit un stop cardiac chiar pe teren, in timpul meciului Danemarca – Finlanda. Jucatorul a fost resuscitat pe gazon, iar apoi a fost transportat la un spital din capitala daneza, unde se afla internat in prezent.