Campioana Moldovei a început cu dreptul noul sezon al Superligii. Petrocub Hâncești a trecut pe teren propriu de Dacia-Buiucani și și-a trecut în cont primele trei puncte. În weekend a avut loc etapă inaugurală, în care Sheriff și CSF Bălți au obținut victorii categorice, iar derby-ul dintre Milsami și Zimbru s-a încheiat fără goluri.
Petrocub Hâncești și-a respectat statutul de campioană și a debutat cu o victorie în noua ediție a Superligii moldovenești. Formația pregătită de Shota Makharadze s-a impus cu 2 la 1 în fața celor de la Dacia-Buiucani, după un meci în care diferența a fost făcută în repriza secundă. Prima parte a confruntării a fost una echilibrată, iar oaspeții au reușit să închidă bine spațiile, în timp ce campioana nu a găsit soluțiile pentru a sparge defensiva adversă.
Totul s-a schimbat după pauză. Sergiu Plătică a deblocat tabela în minutul 57, profitând de o fază bine construită de gazde, iar la doar două minute distanță, Dan Pușcaș a majorat avantajul și a liniștit tribunele Stadionului Municipal din Hâncești.
Dar Dacia-Buiucani nu a renunțat la luptă și a redus din diferență în minutul 87 prin Denis Baciu, însă finalul nu a mai adus surprize. Petrocub s-a impus cu 2 la 1 și începe sezonul cu maximum de puncte, un ănceput bun în a-și păstra titlul cucerit în sezonul precedent.
Etapa inaugurală a confirmat și forța celorlalte pretendente la podium. Sheriff Tiraspol nu i-a dat nicio șansă nou-promovatei FC Real Sireți, pe care a învins-o cu 3 la 0. Pentru viespi au înscris Danila Forov, Jayder Asprilla și Konan Loukou.
O victorie clară a obținut și CSF Bălți, care s-a impus cu 3 la 0 în fața formației Politehnica-UTM. Revenit pe teren după suspendarea de doi ani pentru dopaj, Mihai Ghecev a deschis scorul încă din minutul 15. Dumitru Rogac a majorat avantajul înainte de pauză, iar Petru Neagu a stabilit scorul final în repriza secundă.
Singurul meci fără goluri al etapei s-a disputat la Orhei, acolo unde Milsami și Zimbru Chișinău au remizat, scor 0 la 0, într-o confruntare considerată capul de afiș al primei runde. Campionatul național continuă weekend-ul următor cu meciul central de la Hîncești dintre campioana Petrocub și Milsami Orhei.

