Petrocub Hincesti a cedat in duelul din Super Liga Moldovei impotriva adversarilor de la Milsami Orhei. De esecul vicecampioanei a profitat Sheriff Tiraspol, care si-a consolidat prima pozitie in clasament. Inaintea partidelor, jucatorii au purtat tricouri cu mesaje in sustinerea olandezului Donny van Iperen, care s-a ciocnit cu un adversar si s-a prabusit inconstient la pamant, in timpul unui meci din etapa trecuta a campionatului.
Fotbalistii formatiilor Petrocub si Milsami au purtat tricouri printate cu mesajul “Donny, fii puternic!”. Fundasul gruparii Zimbru, internat la un spital din Tarile de Jos, este inca in stare extrem de grava. Partida dintre Milsami si Petrocub a fost echilibrata. Echipa din Orhei a smuls victoria cu 1 la 0 in prelungirile primei reprize, dupa golul marcat de Radu Ginsari.
Ivan TABANOV, ANTRENOR PETROCUB HINCESTI: „Am inceput sa dominam in a doua repriza, dar nu ne-a ajuns maiestrie si noroc pentru a inscrie si a egala.”
Intr-un alt meci, Sheriff Tiraspol a invins cu 2 la 0 rivala din oras, Dinamo-Auto. Atiemwen si Ouattara au punctat pentru campioana in exercitiu.
Sheriff Tiraspol ocupa primul loc in campionatul national, cu sapte puncte dupa trei etape. Milsami are cu doua puncte mai putin si se claseaza pe treapta secunda, iar Petrocub si Dinamo-Auto se afla pe locurile sase si, respectiv opt, in clasament.

