Campioana Moldovei, Petrocub Hîncești, își întărește lotul înaintea noului sezon în care va juca în preliminariile Ligii Campionilor. Mihai Plătică și Marius Iosipoi, care au luat titlul la Petrocub în 2024, au revenit, la fel ca și portarul Cristian Avram. Totodată, noul transfer al echipei a devenit Ilie Botnari de la FC Bălți.
Goalkeeper-ul Cristian Avram a prins doar un meci din sezonul 2023/2024, în care Petrocub a câștigat primul său trofeu de campioană, în vara anului 2023 semnând cu azerii de la Araz. Portarul moldovean a disputat peste 70 de partide în tricoul echipei din Hîncești.
Cristian AVRAM, PORTAR „PETROCUB HÎNCEȘTI”: „ Ne dorim să câștigăm și campionatul, și Cupa, să avem o prestație foarte bună și pe arena internațională. Știm că ne așteaptă meciuri foarte grele, dar împreună cu staff-ul de antrenori ne vom pregăti. ”
Odată cu Avram au fost prezentați alți doi foști fotbaliști care au revenit. Este vorba de Marius Iosipoi, care a plecat în vara lui 2024, dar și Mihai Plătică, care a stat despărțit de Petrocub doar un sezon. Ambii au făcut parte din echipa, care a câștigat campionatul și Cupa Moldovei în 2024. Iosipoi a jucat ultimul sezon la Milsami Orhei, în timp ce Plătică a evoluat pentru FC Bălți, care a mai dat Petrocubului un jucător. Este vorba despre Ilie Botnari, extrema de 22 de ani, care a mai evoluat la Dacia și gruparea bulgară Pirin.
Pentru Petrocub urmează o vară încărcată. După ce au câștigat titlul de campioni ai Moldovei, elevii lui Shota Makharadze vor începe cursa de apărare a trofeului în a doua jumătate a lunii, iar apoi își vor începe parcursul în preliminariile Ligii Campionilor, fiind calificați în prima rundă.

