Petrocub Hîncești își încheie în această seară parcursul în preliminariile cupelor europene. Campioana Moldovei joacă de la ora 20.00 returul din play-off-ul Ligii Europei contra celor de la Ludogorets, după ce în primul meci bulgarii au învins cu 4 la 0.

Andrei MARTIN, ANTRENOR „PETROCUB HÎNCEȘTI”: „ Vrem acasă să jucăm mult mai curajos, să ne jucăm șansa până la urmă, să vedem cum arătăm. Va fi o pregătire foarte bună, înaintea meciurilor oficiale din grupe. Să avem un adversar foarte puternic e bine pentru noi.”

Chiar dacă pare aproape imposibil de revenit, după diferența de patru goluri, Petrocub nu mai are nimic de pierdut în returul cu Ludogorets de pe stadionul Zimbru din Chișinău. 

Meciul împotriva campioanei ultimelor 13 ani în Bulgaria va fi ultimul din preliminariile cupelor europene. Petrocub Hîncești a avut un parcurs istoric, ajungând în play-off-ul Europa League. Astfel, o înfrangere în dubla manșă cu Ludogorets este egală cu calificarea în Liga Conferinței, ce asigură clubului un premiu de trei milioane de euro.