Petrocub Hincesti strange primele roade de pe urma colaborarii cu formatia Al-Hilal din Sudan. Vicecampioana Moldovei a imprumutat de la noul partener un atacant originar din Ghana.

Seidu Basit a fost intampinat de noii coechipieri de la Petrocub. Atacantul care a implinit ieri 20 de ani a fost imprumutat de Petrocub pana la sfarsitul sezonului. Ultima echipa a atacantului din Ghana a fost Al-Hilal. Clubul din Sudan a semnat de curand un acord de colaborare cu Petrocub, datorita noului presedinte al echipei din Hincesti, Nana Yaw Amponsah. Seidu Basit a jucat un meci in preliminariile Ligii Campionilor din Africa cu Al-Hilal, iar inaintea clubului din Sudan a evoluat la Accra Lions, marcand noua goluri in 41 de partide.  

Basit a si debutat la Petrocub, evoluand o repriza in amicalul castigat de vicecampioana Moldovei in fata celor de la Milsami Orhei cu 1 la 0. Gruparea antrenata de Andrei Martin s-a despartit de Ioan-Calin Revenco, Constantin Sandu si Calin Calaidjoglu in aceasta iarna, semnand pana acum cu Seidu Basit si portarul Razak Abalora, de la Sheriff Tiraspol. In plus, alaturi de Petrocub se antreneaza si sunt aproape sa semneze George Lewis si Kallum Cisey, jucatori crescuti de academiile cluburilor Arsenal Londra si Tottenham Hotspur, respectiv.   

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.