Portarul vicecampioanei Armeniei, FC Noah, a  reușit faza serii în cupele europene. Goalkeeper-ul a înscris fabulos din propriul careu, contribuind la victoria echipei sale în preliminariile Ligii Conferinței.

Sârbul Ognjen Cancarevic a fost protagonistul uneia dintre cele mai spectaculoase faze posibile în fotbal. Portarul de 34 de ani a degajat mingea puternic din careu, balonul a zburat aproximativ 90 de metri și a trecut peste goalkeeper-ul advers, care nu s-a așteptat la o asemenea execuție. Golul i-a adus pe cei de la Noah în avantaj, iar vicecampioana Armeniei a învins neașteptat acasă cu 3 la 1 formația AEK Atena în penultimul tur preliminar Conference League. Tot ieri s-au jucat 7 dueluri în calificarile Ligii Campionilor. Dynamo Kiev a remizat, scor    1 la 1, cu Rangers, scoțienii egalând în al patrulea minut de prelungire, iar FCSB a încheiat cu același rezultat bătălia din Cehia contra clubului Sparta Praga.

Unul dintre cele mai tari dueluri ale serii s-a jucat în Franța. Lille a smuls victoria  în prelungiri cu 2 la 1 contra turcilor de la Fenerbahce, care sunt pregătiți de Jose Mourinho. Retururile vor avea loc peste o săptămână.