Poveste incredibilă în campionatul olandez de fotbal. Fiul fostului mare jucător și selecționer al naționalei Țărilor de Jos, Ronald Koeman, este portar și în etapa a patra a reușit să marcheze două goluri. Ambele reușite au venit din penalty, ultimul fiind marcat de Koeman Junior în minutul 11 de prelungire.
Meciul dintre Telstar și Cambuur nu se încadrează în limitele normalului și demonstrează cât de imprevizibil poate fi fotbalul. Telstar a jucat din minutul 22 în inferioritate numerică, după ce unul dintre fotbaliștii săi a faultat dur un adversar. În aceste condiții, Cambuur-Leeuwarden a marcat de două ori până în minutul 60.
Însă, la una dintre următoarele faze, la cealaltă poartă a fost dictat penalty. De punctul cu var s-a apropiat Ronald Koeman Junior, goalkeeperul echipei din nordul Țărilor de Jos.
Ce a urmat pare desprins din filme. În minutul 90, arbitrul a dictat din nou penalty pentru Telstar, dar decizia a fost anulată, după consultarea sistemului VAR. În ultimul minut al prelungirilor, gazdele s-au aruncat în atac, iar un adversar a atins mingea cu mâna. Arbitrul a indicat, mai întâi, lovitură liberă, iar după ce a primit indicații din camera VAR, a arătat spre punctul de la 11 metri, deoarece hențul a fost comis la limita liniei careului. Chiar dacă era 1 la 2 și minutul 11 de prelungire, Koeman Junior și-a asumat execuția și a devenit erou.
Goalkeeper-ul, care este și căpitan, și-a dezbrăcat tricoul în culmea fericirii. La 31 de ani, Ronald Koeman Junior a devenit primul portar din istoria campionatului olandez, care marchează două goluri într-un meci. În luna mai, el o salva pe Telstar de la retrogradare, datorită unui penalty marcat în minutul 89. Așchia nu sare departe de trunchi, tatăl său fiind și el un marcator veritabil, deși era fundaș central. Ronald Koeman, fost antrenor la naționala Olandei și FC Barcelona, a înscris peste 250 de goluri de-a lungul carierei de jucător.

